Casa ființei și magia cuvintelor

Radu Vancu a scris un superb eseu despre starea limbii române, aflată sub același asalt al trivializării ca și alte idiomuri europene (Paul Johnson ne-a arătat cel mai bine efectele corectitudinii politice asupra limbii lui Shakespeare).
 
M-a frapat mărturia poetului Mircea Ivănescu într-o confesiune către tânărul critic literar din Sibiu: „Știi, eu am încercat ca, în poeziile mele, să nu se simtă deloc că ar fi fost scrise într-o țară aflată sub ocupație totalitară…A fost încercarea mea de a pune în paranteze răutatea istoriei”.
 
Aici este diferența între un poet al adevărului și un versificator grăbit, între pasul cuminte al lui Mircea Ivănescu (necunoscut până astăzi masselor) și călcătura grea a lui Adrian Păunescu (adulat de mulțimile entuziasmate de Cenaclul Flacăra). Creatorul exigent cu sine își oferă răgazul regăsirii în casa ființei. El decantează stări și distilează idei pentru a ajunge la formele pure. Spiritul fals e plin de balast, noroi și aluviuni fetide.
 
Prin bogăția limbii și puritatea gândului ajungi, așadar, la experiența libertății. Dictatura, ideologiile, convențiile sociale sau módele trecătoare nu pot împuțina bogăția interioară a unui spirit hrănit cu marea literatură.
 
Visez la un timp când vom putea reciti în tihnă marii clasici, fără să dăm nimănui socoteală. Timpul pur al iubirii cuvintelor și necuvintelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s