Cum poate România să devină elevul unei țări îndepărtate: Singapore
În câteva luni, România organizează alegeri parlamentare. Partidele se luptă pentru locuri proaspete în Senat și Camera Deputaților. Numeroși lideri desenează viitoare coaliții guvernamentale. Se speculează intens asupra numelui viitorului Prim-Ministru. Mai contează, vă întreb și eu?
PNL a anunțat deja intenția de-a crește scurt, din pix, salariile unor bugetari. PSD a îmbrățișat veșnica retorică asistențialistă, demnă de înălțimea gândirii Conului Leonida. M10 și USR vorbesc (și bine fac) despre lupta anti-corupție. Eu aștept totuși să aud vocea care poate să-mi explice băbește un lucru foarte simplu: cum ieșim noi din sărăcie? Cum putem învăța ceva din exemplul unor țări precum Israel, Polonia, Singapore sau Coreea de Sud?
Ce-ar trebui să facă un Guvern responsabil pentru ca, spre anul 2026, românii să-și dubleze veniturile? Deocamdată, n-am auzit niciun candidat care să invoce situația antreprenorilor români, hărțuiți de Jupuitu’ și rivalizați de o concurență globală. Antreprenorii, după mintea mea, sunt generatorii de valoare adăugată. De aceea, la sfârșit de sezon estival, îndrăznesc să pun și eu câteva întrebări cu nume și prenume.
Domnule Președinte Klaus Johannis: este oare prea greu să discutați la Palatul Cotroceni poveștile primilor 500 de antreprenori din România care au susținut bugetul a mii de oameni gospodari?
Domnule Premier Dacian Cioloș: vă cerem prea mult să recunoașteți săptămânal curajul și munca celor care caută oportunitățile pieței, iar nu mila și privilegiile Statului?
Domnule Ministru Dragoș Pîslaru: va putea ministerul Muncii să schimbe retorica victimologic-asistențialistă (concentrată doar pe scuze) în beneficiul unui discurs optimist, recunoscător cu agenții schimbării de mentalitate?
Domnule Ministru Mircea Dumitru: am putea organiza un examen de Bacalaureat la care absolvenții liceelor noastre să povestească nu doar istoria Mioriței, ci și biografia unor antreprenori de succes?
În sfârșit: mă întreb dacă presa, Biserica ori societatea civilă ar greși vorbind la superlativ despre oamenii care își înmulțesc talanții și care vor mult de la viață, dincolo de lamentații cioraniene, isterii sindicaliste sau oftat mioritic. N-am putea recunoaște creierele economiei performante și mințile care se eliberează de sindromul fricii? Ne dăm oare voie să ne mândrim și să ne bucurăm de cei care transformă omida în fluture, maidanul într-un centru comercial sau tărâmul netocmit și gol într-o grădină răcoroasă?
Visez oare la o realitate prea îndepărtată?
