Daniel Pipes: Unde este mai mult terorism islamic, în Europa sau în America?

“De la 11 Septembrie încoace, au avut loc 2300 de arestări legate de terorismul Islamic în Europa, în contrast cu aproape 60 în Statele Unite.” Astfel scrie Marc Sageman în influenta sa nouă carte, Leaderless Jihad: Terror Networks in the Twenty-First Century (University of Pennsylvania Press).

Această comparaţie statistică îl inspiră pe Sageman, în capitolul pe care-l intitulează “Diviziune Atlantică,” să tragă concluzii generalizate despre superioritatea în circumstanţele caracteristice Musulmanilor Americani. “ Rata arestărilor cu acuzaţie de terorism, per capita, printre Musulmani, este de 6 ori mai mare în Europa decât în Statele Unite.” Motivul discrepanţei, susţine el, “constă în diferenţa cantitativă în care respectivele comunităţi Musulmane, sunt radicalizate.” El laudă “excepţionalismul cultural American, şi admonestează guvernele Europene” să evite greşeli care riscă să ducă la pierderea bunăvoinţei din cadrul comunităţii Musulamne,” şi îi îndeamnă pe Europeni să înveţe de la Americani.

Read more…Argumentul lui Sageman reia ceeace Spencer Ackerman scria în articolul de fond din New Republic, la sfârşitul lui 2005, unde părerea lui era : “ Crescânda cultură Musulamnă de înstrăinare şi marginalizare din Europa, ca şi Jihad-ul, nu prind rădăcini” în Statele Unite.

Întreaga concluzie a lui Sageman se bazează pe cifrele de 2300 şi 60 de arestări. Lăsând la o parte alte explicaţii ale cauzelor acestor diferenţe, cum ar fi Sistemul legal European care alocă o mai mare latitudine în efectuarea de arestări legate de terorism, sunt oare aceste cifre corecte ? El le sprijină numai cu o scurtă notă explicativă în josul paginii : ” Actualizând Eggen and Tate, 2005; Lustick 2006: 151-52 este de accord cu aceste estimaţii.” Aici, “Eggen and Tate, 2005” se referă la un articol de ziar în două părţi iar sursele “Lustick 2006” nu sunt decât o polologhie extremistă discreditată.

De fapt numerele lui Sageman’s sunt în mod scandalos, incorecte.

Arestările Europene: Numărul său privitor la Europa este umflat. Biroul European al Poliţiei (Europol) a publicat o statistică arătând că în 2007, 201 de Islamişti au fost reţinuţi în cadrul Uniunii Europene (în afara Marii Britanii) cu acuzaţii leagte de terorism, comparat cu 257 în 2006.In date anterioare, statisticile Europol sunt mai puţin clare, dar o privire atentă a evidenţelor efectuată pentru mine de Jonathan Gelbart de la Stanford University, arată 234 arestări în 2005, 124 în 2004 şi 137 in 2003. Per total arestările legate de terorismVest Europene, apar să totalizeze sub 1400.

Arestările din SUA: După Ministerul American de Justiţie, cifra Americană a lui Sageman este mai joasă cu un factor de 10. Purtorul de cuvânt al Ministerului, Sean Boyd indica, după un reportaj Fox News, că “527 de indivizi au fost acuzaţi de terorism sau de vini legate de terorism, apărute în special în urma investigaţiilor duse după 11 Septembrie. Aceste cazuri au rezultat în 319 condamnări, cu un număr adiţional de 176 de cazuri aflate în faţa tribunalelor. In plus după cum am documentat la “Denying [Islamist] Terrorism” şi în blogurile ce au urmat, politicienii, personalul însărcinat cu paza legii şi media în general, urăsc să aducă la cunoştiinţă incidentele teroriste, astfel că numărul real de arestări legate de terorism este mult mai substanţial.

Dat fiind că populaţia Musulmană în Statele Unite este cam 1/7 din cea a Europei de Vest (3 milioane versus 21 milioane), folosirea cifrei de 527 arestări în Statele Unite şi 1400 pentru Europa, sugerează că rata arestărilor Musulmane sub acuzare de terorism, per capita, în Statele Unite este de 2,5 ori mai mare decât în Europa, nu după cum susţine Sageman, de 6 ori mai scăzută. In realitate, Sageman (căruia i s-a oferit să răspundă acestui articol, dar a refuzat) este greşit într-o proporţie de cam 15.

Eroarea sa are împlicaţii majore. Dacă Statele Unite, cu toată superioritatea poziţiei socio-economice a Musulmanilor, suferă de 2,5 ori mai mult de pe urma terorismului, per capita, decât Europa, îmbunătăţirile socio-economice nu par a rezolva problemele Europei.

Concluzia face parte din considerentul mal larg că Islamismul are prea puţin de a face cu factorii economici şi alte tipuri de presiune. Cu alte cuvinte, ideile contează mai mult decât circumstanţele personale. După cum am spus în 2002, “ Factorii ce cauzează declinul sau înflorirea Islamului militatnt, au mai mult de a face cu problemele de identitate decât cu cele economice.” Oricine acceptă vederile mondiale Islamice (sau comuniste sau fasciste), fie bogat, fie sărac, fie tânăr, fie bătrân, fie bărbat fie femeie, acceptă de asemenea o infrastructură ideologică care în mod potenţial duce la violenţă, incluzând terorism.

In termeni politici, Americanii nu au motive să fie prea plini de ei. Da, într-adevăr, Europenii ar trebui să înveţe de la Statele Unite cum să-şi integreze mai bine populaţia Musulmană, dar ei nu trebuie să se aştepte că făcând-o, problema lor cu terorismul va fi diminuată. S-ar putea fireşte, să se înrăutăţească chiar.

(Jerusalem Post, 3 Iulie 2008)

Original în Engleză: Which Has More Islamist Terrorism, Europe or America?
Traducerea în limba română: Robert Radu Hervian

7 Comments »

  1. Inevitabil, comentariul meu e influentat de cateva documentare despre evenimentele de la 11 septembrie (Endgame, Zeitgeist, Fahrenheit 9/11 etc). Dupa ce am urmarit fragmentar aceste documentare sunt dispus sa relativizez rolul terorismului islamic in legatura cu evenimentele de la WTC. Argumente serioase ma fac sa cred, mai degraba, ca terorismul islamic este un instrument al altor ideologii decat cea islamica.
    Aceasta manipulare a statisticilor se inscrie in aceeasi logica a instrumentalizarilor. Sper ca nu sunt prea suspicios.

  2. Propaganda lui Michael Moore nu poate fi luata de nici un istoric in serios. Sunt erori factuale si anti-americanisme ieftine. Oricum, in genere, nu ne putem baza judecata pe filme, ci pe cercetare sistematica – in genul lui Niall Ferguson, sa spunem.

    Erorile lui Moore:
    http://www.slate.com/id/2102723

    http://www.victorhanson.com/articles/tartakovsky072804.htm

    http://www.worldtribune.com/worldtribune/WTARC/2004/guest_koch_6_28.html

    Moore a mai facut citeva filme pro-socialiste, pro-Cuba, criticate vehement pentru distorsionarea adevarului:

    Pentru cine vrea sa inteleaga pericolul real al terorismului global, iata o lista

    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_terrorist_incidents%2C_2005

    @articuleaza, nu ma simt obligat cu o reactie. Multumesc pentru intelegere.

  3. Ma inspaimanta terorismul. Ma pazesc cat pot de pericolul “generalizarii” insa cu cat musulmanii se constituie tot mai “des” ca minoritate in Europa pericolul terorismului va creste permanent (Nu ma refer la acel pericol de care se tot vorbeste, acela ca musulmanii ar deveni majoritari in Europa, ci putini, dar “des geografic”). Nu ma refer aici doar la terorismul clasic, gen kamikaze sau mass murder, ci si la acel terorism al minoritatii despre care ne vorbeste “patibularul” in “homo erectus cel nou”. Imi povestea vara-mea, stomatolog in UK, ca din cauza unei intrebari strict profesionale (daca pacienta bause alcool inaintea unei anestezii… era obligata sa o intrebe) i se facuse un scandal monstru (vara-mea, “cretina”, nu vazuse ca ea e musulmana? a jignit-o… respectiva nu bea alcool). Aici nu stiu ce se poate face… ar fi inuman sa le interzicem musulmanilor sa vina printre noi… dar iata… pericolul terorismului creste…

  4. Un raspuns la off-topic:

    Daca excelenta sa, dl Baconschi, este domn si in jacuzzi, concitadinul
    sau de la Paris, dl Badilita, a preferat intotdeauna rolul
    proletarului literar, sau mai curand al mahalagiului.
    Iata insa ca ultima sa productie, postata in saitul celor cu care
    rezoneaza sentimental in acest moment (www.greco-catolica.org),
    uimeste printr-un neasteptat urbanism.
    ” “Ereziile” catolice revizitate de un istoric crestin ortodox ” este
    o scriere docta, meticuloasa, si – dpdv logic – este, vorba lui
    Creanga, “limpede ca cristalul”.

    Limpezimea logica ne ofera o neasteptata sansa de a putea intelege, in
    sfarsit, care este mecanismul gandirii acestui lingvist autoproclamat
    “istoric crestin ortodox”. Dl Badilita gandeste ca si cel mai pur
    papistas, iar singura sa legatura cu Ortodoxia este, precum in cazul
    lui Varlaam din Calabria, faptul ca este originar din Romania (pentru
    cei ce nu stiu, Calabria era inca in secolul XIV o oaza de bizantinism
    in peninsula italica).
    Din nefericire lucrurile nu se opresc aici. Rationamentele expuse in
    lumina soarelui de catre dl Badilita, nu sunt deloc straine nici de un
    anumit discurs scolastic ce predomina inca in mentalul ortodox
    romanesc. Iata, de exemplu si noi vorbim despre cele exact numarate 7
    Taine, despre pacatul originar, si altele de care sunt inca pline
    manualele de dogmatica ortodoxe.
    De asemenea si noi vorbim despre cele exact numarate patru puncte de
    separare intre Biserica Soborniceasca (Catolica) si Apostoleasca si
    papistasi. Daca pornim de la aceasta premisa cantitativa, prin
    rezolvarea lor intr-un fel sau altul, s-ar crea – logic, nu- premisele
    unirii cu papistasii. Cand patriarhul Daniel a strecurat in ultimul
    discurs expresia “revizuirea dogmelor” toti au sarit in sus crezand ca
    e vorba sa schimbam si noi ceva, ca sa cadem la mijloc. Nu, din
    scrierea dlui Badilita putem infera usor ca papistasii sunt gata de a-
    si revizui unilateral acele dogme noi, pentru a le face acceptabile
    unui scolasticism “ortodox”…
    Este limpede insa ca nu cele 4 puncte, sau cate s-ar mai putea numara,
    ne separa de papistasi, sau mai exact separa pe papistasi de Biserica
    Soborniceasca si Apostoleasca, ci un intreg weltaunschaung. Cele 4
    puncte sunt doar varful icebergului… Premisele de la care se pleaca
    pentru a ajunge logic la acele dogme ne separa mai intai.

    Din scrierea lui Badilita mai desprindem un aspect ingrijorator: noua
    directie de atac a papistasismului impotriva Bisericii se va da in
    directia autocefaliei. Se va porni de la situatia de criza din acest
    moment, si se va incerca impunerea unui papism constantinopolitan, ori –
    daca va exista interes din acea parte, chiar si moscovit.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.