Paradisul pierdut al bibliotecii

În primii ani de studenție clujeană, n-am fost expus deloc junglei Internetului. Cele câteva cafenele din capitala Transilvaniei erau gălăgioase și pline de fum. Vulgaritatea conversațiilor din preajma stațiilor de calculator te alungau, pur și simplu, afară. N-am cunoscut distragerile permanente ale minții care astăzi trăiește drama dependența față de telefonul mobil (pe ecranul căruia, probabil, îmi citiți postarea).
 
Nu mă veți crede, însă eram un tip mai curând timid și însingurat. Crescut din liceu cu toate elementele de mitologie renascentistă predate de Eliade, Noica, Școala de la Păltiniș sau Ioan Petru Culianu, mi-am făcut rapid abonament la toate bibliotecile din oraș.
 
Pelerinajele de tip alexandrin includeau inspecția rafturilor proaspăt vopsite de la „Open Society” (cu sediul, atunci, undeva prin cartierul Grigorescu). M-au atras cămările întunecoase ale Institutului Reformat (pe unde trecuse și faimosul Karl Barth la începutul anilor 1930). Mi-au devenit familiare și copiatoarele Bibliotecii Central Universitare sau fondul de carte al Bibliotecii municipale „Octavian Goga”. Acolo am citit traduceri din Rilke, texte din Kierkegaard și, integral, tomul lui Martin Heidegger intitulat: Repere pe drumul gândirii (în traducerea lui Gabriel Liiceanu și Thomas Kleininger).
 
Mă desfătam sufletește și mă antrenam intelectual pentru un parcurs de lungă durată. Nu-mi păsa deloc de condiția materială a intelectualului și ignoram orice calcul de risc pe care l-ar fi prezentat o viață socială. Hainele second-hand și aerul boem, aproape hipiot, al vieții noastre studențești mă izbește ca un film dintr-o altă epocă. N-am știut ce sunt alea cluburi, discoteci sau restaurante. N-am trăit obsedat de rețele wi-fi.
 
Mâncam dimineața un corn cu sana iar la prânz comandam niște felii de parizer cu muștar la vreo alimentară deschisă prin zona Catedralei ortodoxe. Alături de prieteni credincioși, precum iconarul Nicolae Balan, zugravul George Romila sau teologul Cătălin Pălimaru, cugetam la sfințenia apostolilor și la virtuțile Părinților Bisericii. Buchiseam manualele de greacă, devoram paginile de Filocalie și croșetam scriitura ilizibilă a unui Derrida. N-aveam țechini prin buzunare și admiram viețile marilor contemplativi, de la Evagrie Ponticul și până la Meister Eckhart.
 
Dacă mai strângeam câteva parale, o făceam doar pentru a mări hambarele bibliotecii personale. Mi-am achiziționat atunci cărți pe care le voi folosi o viață întreagă: Platon, Aristotel, versiunea sinoptică a Evangheliilor, Toma d’Aquino, edițiile nemțești din Kant și Hegel, marii scriitori ruși, Soljenițîn și Tocqueviile, teologia sistematică a secolului XX și câteva ediții rare din scriitorii patristici. Ce vremuri…
 
Mi-a fost dat să cunosc zeci de tineri aprinși de făclia dragostei pentru înțelepciune. Majoritatea s-au pierdut. Școlile autohtone, ticsite de vipere și mediocrități, i-a trimis la plimbare peste mări și țări. Când s-au întors, au fost tratați cu o politicoasă ridicare din umeri. Foarte puțini au rămas să ducă mandatul erudiției mai departe. Alții s-au trezit reorientați către vocații lumești. Nu știu cine a pierdut mai mult: viitorul educației românești sau mintea îmbogățită a unor creiere mult peste medie.
 
Cu licărul de speranță al omului credincios, nu pot să spun decât atât: necunoscute sunt căile Domnului prin meandrele nevredniciei valahe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s