Amor și suferință. De ce n-avem parte de libertate absolută?
Când privim la farmecul unor îndrăgostiți, ne place să asemuim romantismul poveștii lor cu magnetismul a două suflete înaripate.
Chimia ne spune că doi atomi se pot topi într-o nouă structură moleculară. Site-urile matrimoniale vând această promisiune a întâlnirii irezistibile. Când cei doi se căsătoresc, mirii descoperă imediat iluziile individualismului modern: în realitate, nunta aduce laolaltă nu doar două destine, ci și două familii lărgite sau poate două neamuri, până la a șaptea generație.
Jane Austen a observat această realitate tribală a vieții amoroase care uneori conduce la despărțire, iar alteori la fericire. Nu întâmplător, societățile tradiționale din Caucaz atribuiau un rol decisiv pețitoarei – o instituție mediatoare care arbitra între “cerere” și “ofertă”. Căsătoria “din dragoste” nu era atât de idealizată. Respectul conta mai mult decât extazul erotic ori leșinul sentimental.
Substratul social al vieții noastre private e evident. Suntem nu doar suma deciziilor noastre personale, ci și rezultatul investițiilor de capital social făcute de bunici, mătuși, părinți, unchi, nași sau verișori.
Când alegem, rămânem ghidați de intuițiile morale moștenite din moși-strămoși. Fondul genetic, mediul de creștere sau educația spirituală a înaintașilor contribuie decisiv la ceea ce, dincolo de vitrină, protocol sau etichetă, suntem ca oameni.
Fricile noastre sunt un conglomerat iar singurătățile iubiților arată ca un palimpsest.
PS: Voi vorbi despre meandrele vieții noastre afective și dilema alegerii amoroase în cadrul unui curs privat pe care îl pregătesc pentru lunile de iarnă (partener: Calderon.at)