Trăim vremuri de triumf și neobrăzare pentru propagandiștii din presă. Când citesc titlurile unor agenții de știri, îmi amintesc de isprăvile reporterilor TVR care transmiteau mesaje însuflețite din Piața Universității, folosind limbajul tovărășesc al președintelui Ion Iliescu și retorica sindicalistă a liderilor APACA sau IMGB.

Studenții erau “fasciști” iar societatea civilă tipărea valută falsă în beciurile lui Ion Rațiu… Mai țineți minte?

Ne apropiem vertiginos de aceste culmi ale obiectivității progresiste. Când e citată opinia unui lider al dreptei europene pe subiecte delicate cum ar fi migrația, suntem informați prompt că e vorba despre un părerile unui “extremist”. Când ni se relatează o ucidere ritualică, posesorul de bombă, macetă și strigăt (“Allahu akbar”) ne e prezentat drept “rezident francez” sau “cetățean german”. Motivele crimei, în general, rămân neidentificate de autorități. 

Înfierare pe de o parte, neutralitate pe de altă parte. Așa slujim noi adevărul istoriei contemporane și nevoile publicului larg. Jurnalismul “democratic” nu va pomeni identitatea religioasă a atacatorului din Orlando, dar va insista asupra identității sexuale a victimelor. De ce e importantă un detaliu, dar nu și cealalt? Sunt tainele meseriei, dragi prieteni. Să nu le iscodim cu impertinentele noastre mirări.

Da: conservatorii polonezi dau lovituri de Stat, în timp ce Jean-Claude Juncker apare, prin aburi de vodcă rusească, drept înger al păcii. Trump nu-i un businessman excentric, ci “noul Hitler”. În sfârșit, susținătorii Brexit sunt acele câteva zeci de milioane de huligani xenofobi sau… “pesediști” (cum elegant se exprima filozoful Andrei Cornea)…

Corectitudinea politică nu doar infantilizează prin dădăceală un public matur, consumator de informație. Corectitudinea politică minte sistematic prin tendențiozitate. Inflaționară ca și propaganda ceaușistă a anilor 1980, noua corectitudine politică raportează cifre false ale recoltei la hectar, în speranța că verbiajul poate înlocui realitatea. Ei bine, nu: politicile de integrare ale UE nu (mai) funcționează sub presiunea demografică a Orientului Mijlociu iar planul Merkel pentru Europa colapsează. 

Dacă redactorii de la Scânteia nu vedeau în vara lui 1987 iminenta prăbușire a comunismului este pentru că propaganda i-a obișnuit cu gargara (ieftină ca braga), nu cu gândirea (mai grea și mai dureroasă).

Viitorul lumii occidentale: câtă luciditate, atâta suferință.