De ce politicienii fac atât de puțin ca să ne apere?
M-a întreabat deunăzi o doamnă bucătăreasă: “de ce politicienii fac atât de puțin ca să ne apere?” Știrile despre Bataclan, Orlando, Nisa ori Bavaria circulă necenzurat prin sufletul oamenilor de rând.
Am căutat să alcătuiesc un răspuns cuprinzător. Iată-l.
1. Frica. Omul laș, pus ori ales într-o funcție decizională, e conștient de propria nevrednicie, deci știe că îndrăzneala se plătește scump. Există lideri fără coloană vertebrală care își mai amintesc că Ronald Reagan a supraviețuit cu greu unei tentative de asasinat (ca și Ioan Paul al II-lea, de altfel). Prin urmare, e mai bine să nu riști. Capul la cutie. Ciocu’ mic. Teama primară de moarte favorizează psihologia căldiceilor.
2. Miopia. Trăind sub dictatura clipei, fără memorie și fără referințe culturale temeinic asimilate, bărbați ca Barack Obama iau decizii politice lipsite de referențial istoric. În acest fel, se repetă erorile trecutului. Când o mare putere se retrage din lume (cum s-a petrecut cu Imperiul Roman în Antichitatea târzie), asaltul barbariei e doar o chestiune de timp. Pentru președintele Statelor Unite, Karl Marx, iar nu Marcus Aurelius, reprezintă o lectură canonică. În aceste condiții, miopia produce dezastre.
3. Interesul egoist. Când victoria partidului tău depinde în proporție de 90% de simpatia unui bazin electoral radicalizat, atunci calculul tactic, pe termen scurt, dictează erori strategice colosale. Din 1970 încoace, asemenea erori de judecată macro-sistemică se produc și se reproduc într-un ritm îngrijorător. Interesele partidului, adică o mentalitate facționistă, îngroapă viitorul națiunii (adică binele comun).
Frica, miopia și egoismul partinic: iată rădăcinile derivei occidentale.