Remeber Papa Benedict XVI

Cuvintele Suveranului Pontif referitoare la islam au creat un imens val mediatic, ai carui protagonisti au fost mai cu seama lideri religiosi si formatori de opinie din lumea musulmana. Cititorul – sau telespectatorul – obisnuit a avut sentimentul ca scandalul caricaturilor injurioase la adresa Profetului Mahomed continua printr-un nou episod. Sub presiunea indignarii aparent generale, putini au avut reflexul sau rabdarea de a citi textul conferintei pentru a sesiza, cu buna-credinta, dimensiunile „gafei” pontificale. E drept, ar fi fost intr-adevar greu sa-ti pastrezi cumpatul pe durata evenimentelor care au urmat: biserici incendiate, multimi furioase, asasinate. Iar efectul pervers, dar scontat al tuturor acestor violente a fost ca responsabilitatea lor a fost atribuita Papei.

Cuvintele Suveranului Pontif, rastalmacite

As vrea sa o spun raspicat: cuvintele lui Benedict al XVI-lea nu au fost pur si simplu neintelese, ci rastalmacite, fortate adica sa spuna contrariul a ceea ce, de fapt, au spus. Si iata in ce fel.Suveranul Pontif si-a asezat discursul pe doua concepte-cheie: Europa si Universitatea. Privite astazi ca realitati autonome, cele doua sunt totusi asociate prin crestinism, cauza si mediul de dezvoltare ale amandurora, reaminteste Benedict al XVI-lea. Cat despre nasterea Europei, rolul crestinismului s-a dovedit esential: el a fost obiectul prin excelenta al sintezei dintre iudaism, cultura greaca si civilizatia latina fara de care Europa nu poate fi nici imaginata, nici inteleasa. Iar unul dintre monumentele acestei sinteze a fost Universitatea, spatiu in care ratiunea umana, intemeiata pe credinta, se exercita si se desavarseste in dialog cu ratiunea divina.

Nu critica islamismul

Asociate crestinismului, atat Europa, cat si Universitatea ii reproduc evolutia, momentele de glorie, punctele de cumpana. Cea mai consistenta parte a conferintei Suveranului Pontif, se vor mira unii, e dedicata crizei pe care o traverseaza azi Universitatea si, implicit, ideea europeana. Obiectul criticii pontificale nu e, asadar, islamismul traditional sau contemporan, la care se refera mai curand indirect, intr-un fel pe care il voi lamuri mai jos. Rationamentul lui Benedict al XVI-lea e urmatorul: in formularile sale traditionale, crestinismul ilustra asocierea intre ratiune (logos) si credinta. Incepand cu Reforma si trecand prin revolutiile teologiei liberale din ultimele doua secole, se impune progresiv o ruptura intre teologie, ca expresie a credintei, si ratiune, ca instrument al stiintei. Deposedata de aliatul ei natural, logosul, credinta devine preferinta subiectiva, atitudine individuala, capriciu. Iar teologia, disciplina care o expune, isi pierde statutul de stiinta, locul in Universitate si functia comunitara.

Un dialog interreligios

Grav este, avertizeaza Papa, ca o asemenea teologie nu poate face fata exigentelor contemporane. Ii va lipsi mai cu seama taria de a dialoga, ramanandu-si loiala, cu alte formulari ale credintei, cu alte traditii spirituale, cu alte religii. O teologie a-rationala nu se va deschide in mod autentic spre alte orizonturi, desi va permite poate gesturi conciliatorii si ceremonii ecumenice.Pina la urma, textul lui Benedict al XVI-lea traseaza programul unui dialog interreligios matur si demn de traditiile venerabile ale celor trei religii ale Cartii: crestinismul, iudaismul si islamismul. Si foloseste un exemplu, cred, potrivit. E vorba despre dialogul dintre imparatul bizantin Manuel al II-lea Paleologul si un musulman instruit, candva la sfarsitul secolului al XIV-lea, cu putina vreme inainte de caderea Constantinopolului. Intr-un fel, batalia de sub portile cetatii e reluata, rational si respectuos, in discutiile celor doi savanti.

Ciocnirea violenta a celor doua civilizatii furnizeaza ocazia dialogului pasnic dintre cele doua religii.

Punctul dificil este desigur Jihadul, razboiul sfant, pe care bazileul il califica fara menajamente drept „rau si inuman”.

Violenta e contrara naturii lui Dumnezeu, continua Manuel al II-lea Paleologul, iar pentru a convinge un suflet, forta trupului sau a armelor este perfect inutila. Dimpotriva, iscusinta vorbirii si arta de a rationa corect sunt singurele demne de om si de Creatorul sau.Suveranul Pontif evoca figura unui bizantin care, sub asediu, nu isi pierde firea si care gaseste taria de a ramane el insusi evlavios si rational, in fata credinciosului musulman. Textul lui Benedict al XVI-lea nu este o ofensa, ci o invitatie la un dialog care nu evita dificultatile de dragul unei armonii religioase superficiale, deci false. Reactiile se cunosc, dar nu e totusi cazul sa ne pierdem nici speranta, nici curajul.

Marius LAZURCA

(Articol publicat în EVENIMENTUL ZILEI, 1 Octombrie 2006)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s