Definirea problemei este cheia rezolvării ei.

Aș situa tragedia din Nisa pe trei paliere: (1) Responsabilitatea Republicii franceze și obligațiile Uniunii Europene față de cetățenii ei; (2) starea actuală a societății occidentale; (3) Islamul politic și militar prezent pe teritoriul european și nord-american.

Statul francez s-a străduit din răsputeri să împiedice atentatele teroriste din ultimii ani, dar nu și-a făcut treaba. După 9/11, pe tot restul perioadei mandatului lui George W. Bush, Statele Unite n-au mai fost fost atacate de teroriști. Tragediile petrecute la redacția Charlie Hebdo, Teatrul Bataclan sau pe faleza din Nisa indică o neputință structurală. Dacă lucrurile au ieșit de sub controlul serviciilor secrete (putere executivă), atunci politicienii din anii 1970-2000 (așadar, puterea legislativă) poartă o responsabilitate pentru crimele de azi.

De ce nu se mai achită Statul obez și birocratic al modernității noastre târzii de această datorie esențială: asigurarea păcii? Pentru că ideologia corectitudinii politice a slăbit imunitatea corpului administrativ. Pasiunea masochistă pentru învinovățire a lovit până și conștiința polițienească. Sunt zone urbane întregi unde Statul francez a pierdut monopolul asupra violenței. Există cartiere unde legea locului poartă un alt nume: Sharia.

Sub administrația Obama, norme recente ale Ministerului Justiției din SUA au împiedicat ofițerii FBI din America să monitorizeze acțiunile criminalilor din San Bernardino sau Orlando. Deși intervievați în mai multe rânduri, acești indivizi au fost lăsați să umble liber și să comită carnagii odioase. E timpul să recunoaștem că ideologizarea structurilor Statului occidental (de la lucrătorii din jandarmerie până la agenții serviciilor secrete sau judecătorii) reprezintă un atentat împotriva securității cetățeanului și a gândirii libere. Nomen est omen: incapacitatea de-a numi adversarul reprezintă o gravă slăbiciune a oricărui organism defensiv.

Declararea războiului împotriva grupării ISIS ar trebui să însemne faptul că orice individ asociat formal sau informal cu ISIS își pierde automat dreptul moral la cetățenie. El poate fi acuzat de înaltă trădare, ca orice soldat care pactizează cu inamicul.

Putem trece la analiza societăților apusene. În Statele Unite, patriotismul încă mai este o virtute. În Europa vestică, însă, cultura dominantă este mai degrabă relativistă. Valorile scrise cu majusculă au dispărut. Ideologia cosmopolită îi face pe liderii progresiști să reacționeze la carnagii făcând mici desene pe asfalt sau fredonând prin gări piesa Imagine de John Lennon. Poate că asemenea gesturi au valoare terapeutică, dar o societate intimidată nu se trezește decât redescoperind virtutea curajului. Unde? La locul de muncă, în școli, în metrou, pe social-media, pretutindeni.

Dacă cetățenii francezii tot știu să facă grevă pentru un salariu mai bun, membrii corpului politic al Republicii ar putea redescoperi valoarea cetățeniei și importanța apartenenței la o națiune. Așa cum a existat Manif pour tous, ar putea exista Manif pour la France libre. Cetățenia poate fi retrasă celor care nu demonstrează cunoașterea valorilor republicane și fidelitatea față de Constituția Franței. E normal ca o majoritate să ceară minorităților nou-venite proba virtuții civice: buna-credință și loialitatea.

Nu vorbesc aici ca politician sau decident. Meseria de educator pentru care m-am pregătit la marile școli occidentale m-a făcut să visez la o Europă construită pe valorile cardinale: rațiune (Atena filozofilor), lege (Roma juriștilor) și pietate (Ierusalimul revelației biblice).

Din miliardele de euro și dolari pe care Statele occidentale par să le risipească, mi-ar plăcea să văd o mică parte direcționată către studiul marilor clasici, de la Cicero și Augustin până la John Locke, Montesquieu, Thomas Jefferson sau Alexis de Tocqueville. Se întâmplă asta? Nu cumva abundă prin departamentele de științe sociale toate clișeele defunctului multiculturalism, marxism cultural și gender studies?

În sfârșit, ajungem la Islam. Există, evident, milioane de mohamedani pașnici. Știm asta și facem dintr-un asemenea truism o veritabilă mantră. Însă mă aștept ca un devot onest al Coranului să fie primul care denunță radicalismul dezaxat al sectelor jihadiste. Aștept ziua în care musulmanii moderați renunță la finanțarea moscheilor din exteriorul Europei. Vreau să aud imamii influenți cerând reforma gândirii politice din interiorul Islamului occidental. E nevoie de o asemenea reformă și scrierile lui Benedict al XVI-lea, Pierre Manent, Bernard Lewis sau Alain Besançon sunt perfect lămuritoare în acest sens.

Nu suport populismul, pentru că sunt un liberal-conservator. Nu-mi place naționalismul, ci doar ideea constituțională. Dincolo de etnie, rămâne cetățenia. Dar ca simplu român jupuit de fiscul autohton și ca cetățean european hărțuit de reglementările birocrației bruxelleze, aș vrea doar atât: să fiu în siguranță. Cer oare prea mult?