Națiunile sunt organisme vii, nu abstracțiuni

Către sfârșitul secolului XIX, prin instituțiile democrației liberale, Europa națiunilor a rezolvat problema confesiunilor. Cum? Propunîndu-le evreilor, creștinilor sau agnosticilor să asume cetățenia ca element de convergență și solidaritate. Prin limba comună și moravurile apropiate, reprezentanții mai multor religii au practicat „prietenia civică”. Dincolo de etnie, există așadar o cetățenie care merită respectată și înțeleasă în temeiurile sale.
 
Pe ce anume se bazează drepturile cetățenești dacă nu pe o prealabilă loialitate față de valorile constituționale? Și ce este o Constituție dacă nu o meta-narațiune despre valorile unei națiuni?
 
În Tratatul de la Lisabona (document pe care suspectez că aproape nimeni din membrii elitei bruxelleze nu l-a citit), UE a propus conceptul problematic de „cetățenie comunitară”.
 
De ce problematic? Pentru că un slovac nu poate vota în Italia, așa cum un bulgar nu alege președintele României. UE are, prin însăși definiția sa imperială, granițe flexibile. Acum zece zile, UE tocmai a pierdut 242,495 kilometri pătrați de suprafață și aproximativ 65 milioane de suflete. Uniunea Europeană s-a extins ori s-a contractat în fiecare deceniu al existenței sale.
 
Spre deosebire de Imperiul Roman, Uniunea Europeană nu are o limbă unificatoare și nici o armată proprie, prin care să-și apere granițele fragile. Nu există un popor (demos) european, ci doar popoare europene cu memorie, limbă, cultură și istorie diferite. Cetățenia europeană s-a născut debilă. Prin vocea dulăului franco-german, ea promite egalitate, dar nu pentru căței!
 
Haideți să ne amintim. În 2005, est-europenii s-au bucurat pentru că au primit dreptul să călătorească liber și să muncească în țările vestice ale continentului. În 2015, sirienii extra-comunitari au primit, cu sutele de mii, aceleași drepturi râvnite decenii la rândul de baltici, cehi sau polonezi. Printr-o decizie iresponsabilă, Angela Merkel a diminuat singură și unilateral valoarea unui pașaport european. În mod șocant, elita UE a tratat fluxurile de migrație din Africa de Nord cu mai multă empatie decât vizitele instalatorului polonez la Berlin sau călătoria unui creativ publicitar dinspre București către Londra. Apartenența românilor la cultura și civilizația europeană a părut mai puțin important decât datoriile istorice ale Occidentului față de fostele colonii…
 
A venit apoi Brexit, prin care Marea Britanie a refuzat să mai fie pe pusă pe picior de egalitate cu Portugalia sau Grecia. Șocul transmis de Referendum a scăzut nu atât valoarea lirei sterline, cât valoarea de piață a cetățeniei europene. Deja la finele anului 2015, criza spațiului Schengen ridicase deja semne de întrebare privind siguranța spațiului intra-comunitar.
 
UE are probleme mai mari decât UK. Globalismul politic al birocraților fără frontiere separă în mod iresponsabil drepturile omului (pronunțate generic) de responsabilitățile cetățeanului (care se exercită întotdeauna față de o națiune particulară). În mod special, eurocrații vor trebui să confrunte realitatea vie a națiunilor și a religiilor. Ele se cuvin tratate nu drept abstracțiuni castrate, ci ca organisme însuflețite (care au rădăcini mai vechi și adânci decât orice partid politic, club de fotbal sau podgorie de vin).
Împreună cu Toader Paleologu și Cristian Preda vom discuta despre toate aceste provocări vineri la Casa Paleologu, când se lansează ultima carte a profesorului Pierre Manent.
Până atunci, îndemnul nostru rămâne același: „Națiune, fii deșteaptă!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s