„Mărită fie dimineaţa / Ce-a săvârşit a noastră nuntă, / Bătrâne Olt! — cu buza arsă / Îţi sărutăm unda căruntă.” Ca fiu al unei profesoare de limba română, învățasem entuziasmat aceste versuri. Ele îndemnau orice pui de ardelean către slujirea dezinteresată a patriei. Pentru supraviețuitorii Marelui Război, Octavian Goga reprezenta vocea sobră a demnității românești. Durerea calvarului lui Horea și strigătul lui Avram Iancu se îmmpleteau într-o scriitură a suferinței colective. Ecourile s-au auzit peste munți. Dacă Slavici fusese prețuit de Maiorescu și Eminescu, Goga s-a bucurat de amiciția lui Caragiale,.

Am pășit sfios pe aleile parcului din Ciucea. Încăperile fuseseră modificate, dar frumusețea salonului de muzică a rămas. Acolo cântase și Dinu Lipatti, la îndemnul soției poetului (mare cântăreață la Budapesta și, apoi, la Opera Română).

Dacă Nae Ionescu, născut la șes, se procopsise cu o vilă în zona Băneasa, fostul secretar de la asociația transilvăneană „Astra” și-a dorit o casă la munte. Așa s-a metamorfozat poetul într-un arghirofil oportunist, egalat poate numai de pofticiosul Sadoveanu. Scrierile politice ale lui Goga ne dezvăluie un gânditor fascinat de puterea și misiunea istorică a Statului-național. Antisemitism coleric popularizat de A.C. Cuza a pavat drumul către sinistr „Plan Madagascar”, ceea ce i-a încântat pe reprezentanții Germaniei naziste. De altfel, seducătoarea Veturia Goga a fost implicată în acțiuni de spionaj favorabile lui Hitler.

Tată afectuos, scriitor electrizant și versificator talentat, admiratorul plugarilor și prietenul clăcașilor devenise un demnitar răsfățat al României Mari. La capătul unei aventuri politice plină de erori și compromisuri, poetul Goga ajunsese un om obsedat de un statut social privilegiat. Din șperțuri și favoruri guvernamentale, Octavian Goga și-a construit o considerabilă avere — dechizându-și, pesemne, și un cont bancar în Elveția. A îmbrățișat ideologia fascistă și a fost înmormântat cu zvastica pe sicriu.

Fost Prim-Ministru sub dictatura lui Carol al II-lea, Goga a trăit din politică, dar nu pentru cetate. Apostolul românismului și iubitorul celor oropsiți, poetul de la Ciucea a uitat anii de temniță și s-a trezit filexorat de patologiile fascismului italo-german, confiscat de apucăturile parvenitismului valah și reabilitat postum taman de către… comuniști. Din ce motiv? Pentru că propaganda ceaușistă „anti-iredentistă” căuta să-și obțină legitimitatea prin recurs la figurile intelectualității naționaliste (cu accente anti-maghiare, pe alocuri).

Au suferit oare toți cărturarii români aceleași scăderi morale? Nicidecum. Generația care a făurit momentul istoric de la 1918 a cheltuit bani, timp și energie pentru a construi o posteritate istorică neegalată. Un exemplu de veritabilă noblețe rămâne cavalerul Iancu Flondor — un erou al Unirii despre care n-am învățat nimic la școală.

De ce? Pentru că nomenclatura comunistă se instalase în casele aristocrației române, siluind stilul înalt și spiritul generos al acesteia. Octavian Goga și Mihail Sadoveanu n-au înțeles că nu poți fi aristocrat prin obținerea de împrumuturi. Banii altora nu te fac mai bogat, așa cum un mariaj nu-ți conferă, automat, sânge albastru.

De-a lungul secolului XX, fascinația intelectualilor europeni pentru puterea politică a avut, cel mai adesea, un resort material. Pentru cei care, naiv, încă mai cred că intelectualii reprezintă suprema garanție a moralității în politică, povestea lui Octavian Goga servește, deopotrivă, ca vaccin și avertisment.