Crucea și termopanul

Despre kitsch în Biserică s-a mai vorbit, adeseori bine. Despre înfloratele rame de plastic ale iconiţelor din acelaşi material. Despre patetismul unor tablouri, goblenuri, desene, imprimeuri religioase – cu bunăvoinţă, chiar cu dragoste făcute, dar întru totul impropriu numite icoane. Chipuri noi de sfinţi făcute să pară vechi şi pictate pe bucăţi de lemn strâmbe sau pe oarecari pietre ca să pară „artistice”, uitând că rostul icoanei e acela de a fi poartă spre Cer şi spre cei înfăţişaţi pe ele, iar nu doar spre răsfăţul ochilor noştri trupeşti. Despre stridenţă, fals, imitaţie şi tinicheaua care „pare aur” unor ochi naivi sau neînvăţaţi cu frumuseţea originalului.

biserici-cu-termopan-460x362

Roade ale precarităţii, nu doar în educaţie, ci în străfundul sufletelor noastre. Dacă am ajuns să ne apropiem de Dumnezeu prin kitsch, dacă poleim cu tinichea Cerul şi pe sfinţi, cum vom mai desluşi Chipul Lui adevărat, cel sădit în noi? Şi la ce asemănare cu El am mai putea ajunge? Dar titlul textului trimite cititorul pe alte piste decât cele evocate mai sus. Alăturarea cuvintelor nu este întâmplătoare, ci dă, din păcate, coordonatele unui caz real. Întâlnirea cu el mi-a lăsat o rană pe care trecerea timpului n-a cicatrizat-o, iar întrebarea conştiinţei – dacă mi se cade mie să expun ochilor publicului această situaţie – n-a reuşit s-o facă uitată. Gândul – că nu am voie să tac – mi s-a impus în cele din urmă. Într-o zi caldă din primăvara anului care a trecut, am pornit cu un prieten teolog într-o plimbare care s-a transformat repede într-un fel de pelerinaj pe la bisericile vechi ale Bucureştilor, de la Zlătari până la Mănăstirea Antim.

De la biserica Sf. Nicolae (la poalele Dealului Patriarhiei, pe strada 11 iunie), minunat de frumoasă – dar insuportabil de goală la ora Vecerniei – am pornit pe străduţe în căutarea bisericuţei de la Schitul Maicilor. În jurul ei se ridicau, până în 1982, când au fost dărâmate prin „grija” autorităţilor, Atelierele Patriarhiei. Singură biserica a rămas în picioare. Bine acunsă între străzi, în spatele unor blocuri înalte ca acelea care acoperă vederii Antimul apropiat, am găsit această miraculoasă supravieţuitoare. Bisericuţa de la „Schitul Maicilor”, mică bijuterie de secol al XVIII-lea, e ca o taină bine ascunsă a Bucureştilor de astăzi. Lăcaşul mai păstrează pictura veche, icoane şi o catapeteasmă pe care mi le amintesc frumoase şi care se străduiau să ne transpună în vechiul târg al Bucureştilor, sau măcar să ni-l reamintească. Memoria oraşului meu… Zic: se străduiau. Pentru că minunatul pridvor al bisericii era cu totul închis şi acoperit, „gospodăreşte”, cu o cuşcă de termopan alb, în care se deschidea, la intrarea în pridvor, o uşă mare (cu grijă: uşa de termopan, montată de mântuială, stătea deja într-o rână şi trebuia sprijinită prudent). Iar înăuntrul bisericii aerul era aproape irespirabil din cauza umezelii pe care aparatul de aer condiţionat, şi el plasat, masiv, la vedere, nu o putea împiedica să se adune. Nu pot descrie ce am simţit atunci. Am avut certitudinea că, prea smerită, în ascunzişul său dintre blocuri, bisericuţa moare. În câţiva ani, pictura veche va dispărea. Umezeala va cuceri zidurile, icoanele şi întreaga biserică, distrugând-o din interior. Închisă în cuşca ei de termopan, frumuseţea bisericii e sufocată. Cea exterioară, imediat. Cea interioară, lent.

Nu o salvează cu nici un chip marea cruce din neoane plasată, cu mult zel, lângă biserică. Impozantă şi stridentă, la unison cu termopanele alăturate, ea se pare că vrea să apere, din câte îmi zicea un Părinte, terenul de lângă biserică de revendicările unui fost proprietar. Dar cu ce preţ? Bisericuţa moare, şi odată cu ea încă o parte din memoria Bucureştilor. Moare cu ea încă una din bunele mărturii ale Bisericii lui Hristos, altfel grijulie cu vechimea istoriei sale în aceste locuri. Biserica de la „Schitul Maicilor” moare din prea multă bunăvoinţă, moare din exces de zel gospodăresc lipsit de discernământ.

Revine, peste tot, uitarea în care noi, bucureştenii, am lăsat bisericile să cadă.

Iuliana CONOVICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s