Cartea Genezei prezintă creația în termeni de plinătate.

Pământul netocmit și gol se umple de viață: verdeața, iarba, pomii roditori, fiinţe cu viaţă în ele, păsări, animale, târâtoare şi fiare sălbatice… Abundența e marca generozității divine. Apele mișună cu tot soiul de creaturi, de la pești oceanici până la delfini și scoici de mare. În centrul proiectului divini se află așezat, însă, Omul: un micro-univers saturat cu daruri, înzestrări, latențe și uriașe posibilități. Suntem în Fertila Semilună, unde imaginea grădinii umple ochiul de lumină și verdeață…

Dumnezeu l-a zidit pe Adam pentru a-i dărui priveliști bogate, răsaduri pline și izvoare nesecate. Resursele naturii par infinite iar inteligența umană este chemată doar să transforme doar acest rezervor cosmic într-o neîntreruptă bucurie a desfătării.

Căderea lui Adam a aruncat însă omul sub imperiul necesității. Păcatul i-a sărăcit privirea și i-a dezvoltat teama de penurie. Sărăcia, în fond, este efectul neascultării. Capacitatea de cuprindere a ochiului a scăzut dramatic. Infinitatea este atributul divin pe care omul l-a uită privind, cu poftă, spectacolul naturii.

Reîntoarcerea la abundență a rămas însă promisiunea lui Dumnezeu către aleșii săi. Pământul făgăduinței este locul unde curge laptele și mierea. Avraam părăsește cetatea Ur din Caldeea și parcurge o distanță uriașă până aproape de Iordan. Biblia îl descrie pe Avram ca pe un om înstărit, plin de cornute, oi, boi, cămile și asini. Nu-i lipsește nici argintul. El se trezește ademenit cu promisiunea unui loc îmbelșugat. Tărâmul neamului său va fi fără griji. În geografia paradisiacă, nevoile materiale sunt, riguros, suspendate. Mai târziu, alte personaje etalează aceeași logică a abundenței. Iov este prosper, dar totodată detașat de obiectele posesiunii sale directe. Plin de evlavie, Iosif din Arimateea dă un sens mântuitor bogăției sale pământești. Înainte de toate, ucenicul lui Iisus era un bărbat drept și sfetnic bun (Luca 23, 50).

Abundența este smintitoare doar pentru cei care nu-i recunosc originea divină. Cine, dimpotrivă, îl imită pe Dumnezeu se revarsă boierește, cu dragoste și fără zgârcenie, asupra aproapelui. Pentru omul credincios și bogat, avuția nu este decât expresia obiectivă a abundenței creației. Nu banii trebuie să ne sperie, ci idolatria obiectelor materiale.

Cu aceste gânduri se cuvine aprofundată relația dintre economie și teologie. Merită redescoperită nu doar narațiunea biblică din Cartea Genezei, ci și contribuţia scolasticii medievale la doctrina liberalismului clasic. Primele intuiții privind dimensiunea legitimă a comerțului apar la Hugo de Saint-Victor, dar și la gânditorii Școlii de la Salamanca (atât de clar prezentați în studiile lui Alejandro A. Chafuen).

O pudoare nefirească și un fals idealism îi face oamenii cărţii să vorbească arareori despre bani, despre lichidități, despre comerț, despre active imobiliare, despre credite sau investiții. În fond, realitatea banilor nu-i cu nimic inferioară altor fenomene contemplate de misticii primelor veacuri și investigate științific de cercetătorii academiilor moderne: legitățile fizicii, splendoarea botanicii, frumuseţea artei, evenimentele istorice, biografiile exemplare ale umanității.

Creștinismul plasează raportul cu realitățile materiale sub paradigma ca și cum. Omul prosper trăiește ca și cum ar putea oricând s-o ia de la capăt. Bogatul pătruns de înțelegerea spirituală a vieții se va pregăti să dăruiască. De altfel, primele colecte bisericești s-au făcut la inițiativa apostolului Pavel și s-au sprijinit pe contribuția bănească a comunităților din Galatia și Macedonia au fost chemate să sprijine biserica din Ierusalim. Filantropia adevărată izvorăște din dragostea necondiționată, situată dincolo de orice calcul. Banii vorbesc, și nu întotdeauna blasfemiază…

În acest fel răsună și cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:

Nu lovesc în bogat, ci în cel care răpeşte bunurile celorlalţi. Unul este bogatul, altul răpitorul. Să deosebim lucrurile, ca să nu se creeze tulburare sau rea-înţelegere. Eşti bogat? Nu te împiedic. Răpeşti? Sunt scârbit de tine. Ai moşiile tale? Să te foloseşti de ele. Le iei pe-ale altora? Nu pot să tac.