Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă

This noble continent, comprising on the whole the fairest and the most cultivated regions of the earth…. It is the fountain of Christian faith and Christian ethics. It is the origin of most of the culture, arts, philosophy and science both of ancient and modem times. If Europe were once united in the sharing of its common inheritance, there would be no limit to the happiness, to the prosperity and glory which its peoples would enjoy. 

Winston Churchill, 1946 

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă: să-și elibereze popoarele băștinașe de complexul vinovăției. Există un patriotism curat în reflexul celor care, iubindu-și limba maternă, așează spontan imnul Deșteaptă-te, române lângă mesianicul God Save the Queen!

Națiunile nu pot dispărea printr-un ukaz guvernamental și nici nu trebuiesc demonizate pentru păcatul ideologiilor în patul cărora, vremelnic, au căzut. Spiritul Europei se va trezi nu doar prin adulația ingineriei germane, ci și contemplând coabitarea democratică a cantoanelor elvețiene; urmărind nu doar retorica flamboaiantă a Franței, ci și pragmatismul discursului britanic; auzind nu atât lamentațiile de Xantipă ale Greciei mediteraneene, cât strigătul dârz al Islandei nord-atlantice.

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă: să lase Statele naționale să-și exercite suveranitatea iar societățile libere să practice umorul sau prejudecata cordială. Vă imaginați vreun microbist englez dornic să vadă selecționata Angliei înlocuită cu echipa Statelor Unite ale Europei la Campionatul Mondial de Fotbal din… Quatar (2022)? Mă îndoiesc. Suporterii echipelor naționale vor continua să aplaude, să cânte, să danseze și să lăcrimeze într-un acord specific cu tot ceea ce înseamnă tradiția și obiceiul locului. (Observ în treacăt că, niciodată, liderii țărilor membre UE n-au ajuns să cânte împreună Oda Bucuriei în limba lui Beethoven sau Schiller.)

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă: să taie masiv din reglementările excesive, inutile sau abuzive care generează atâta risipă. O sută de teze doctorale nu vor putea documenta irosirea banului public prin false investiții dictate de la centru pe criterii ideologice, nu economice (vezi cotele de gen, clasificarea zonelor defavorizate sau curbura bananei). Uniunea monetară din zona Euro n-are viață lungă, pentru că operează pe baza unor sisteme fiscale diferențiate la nivel de țară.

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă:  să-și corecteze deficitul democratic validând referendumurile naționale și respectând, ad litteram, principiul subsidiarității. Filozoful francez, Pierre Manent, făcea o observație extraordinară: „situația europeană e caracterizată prin faptul că ceea ce spunem noi în calitate de cetățeni nu are nici o importanță”. Nu există reprezentare parlamentară atunci când referendumul popular din țări occidentale este îngropat. La Bruxelles, Stânga și Dreapta vorbesc frecvent aceeași limbă. Pe coridoarele Parlamentului European descoperi politicieni care se critică la televizor dar își petrec vacanțele împreună. În fond, suntem conduși de tribul eurocraților. Apartenența la un crez politică e socotită vetustă. Politicieni din convingere întâlnești foarte rar. Ca și la București, funcționarii organismelor europene de la Bruxelles își asigură privilegiile prin înțelegeri amorale și subterane.

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă: să-și cultive memoria. Nu există civilizație fără marmura rece a monumentelor. Nu există eroism fără anamneză. Nu există națiuni libere fără viteji – „oșteni acum, trezindu-se din răni și vise stelare” (cum ar fi spus Georg Trakl). Unde-i vom găsi? La Katyn, Treblinka, Sighet sau Dachau, în buncărele din Londra sau tranșeele din Dunkerque. Imaginea încleștării, „a sângelui înflorit pe altarul jertfei” (în cuvintele poetului expresionist), mai este oare transmisă și înțeleasă de populațiile migratoare? Fără sentimentul uimirii, fără experiența gratitudinii și fără revelația grandorii ascunse într-un act de supremă dăruire, tânăra generație va defini infernul prin absența rețelelor Wi-Fi iar libertatea absolută printr-un simplu like matinal…

Înainte de-a muri, Europa are o șansă: să iasă din plasa utopiei prin confruntarea raportului hegelian dintre stăpâni și sclavi. El n-a dispărut și spectrele demonismului ideologic ne vor mai urmări, încă. Republica Moldova reprezintă, politicește, invenția Uniunii Sovietice și rezultatul unui pact odios între două dictaturi strâmbe. Sărăcia satelor dintre Prut și Nistru se explică, astăzi, prin corupția cancerigenă a unui Stat capturat, illo tempore, sub zâmbetul lui Ribbentrop și rictusul lui Molotov. Pe harta decidenților de la Bruxelles, Moldova nu reprezintă decât o regiune-tampon, ca și Ucraina. Ce mai contează dacă miile de studenți unioniști născuți în patria lui Ștefan cel Mare s-au simțit trădați de panseurile lui Jean-Claude Juncker, luxemburghezul devenit, peste noapte, expert în chestiunea rusească? Polonezii au răspuns corect la ultimele alegeri, după ce-au realizat că Angela Merkel și-a conectat compatrioții direct la gazoductul moscovit, peste capetele balticilor. Proiectul Solidaritatea a fost trădat de vecinul apusean și răsăritean – de friț și muscal, deopotrivă.

Înainte de-a muri, Europa are o șansă:  să descopere virtuțile familiei conservatoare, reprezentată la superlativ de regretata Margaret Thatcher, domnul Ion Rațiu sau răposatul Lech Kaczcynsky. Vorbind despre familie, mi-aș permite o digresiune. De ce?

Pentru că Europa a fost puternică atunci când a pariat pe talentul imens al individului mai puțin dresat ori stresat de reglementări. Inima bătrânului continent a fost încălzită de flacăra libertății. Pariul prosperității s-a exprimat printr-o apreciere a virtuților antrenate în sânul comunităților intermediare, situate între extrema omului singuratic și Statul atotputernic. Observați contrastul, vă rog, între iuțimea veselă a tinerilor antreprenori din Israel și inerția bombănitoare a birocratului dintr-o republică mediteraneeană. De ce oare zâmbetul binevoitor nu face casă bună cu viața omului asfixiat de cereri, proceduri, metodologii, reglementări, prevederi, anexe juridice, legi enorme sau doar niște norme, toate citite într-un ghișeu slab luminat și prost aerisit? Pentru că Uniunea Europeană a decis să prețuiască mai puțin libertatea și mai mult corectitudinea; mai puțin riscul și mai mult uniformitatea. Corectitudinea politică a enunțurilor și corectitudinea formală a proceselor administrative n-au nimic de-a face cu adevărul despre natura umană. Pe ce mă bazez? Pe observația bimilenară că animalul biped iubește sloboda glăsuire, iar nu botnița de câine-lup.

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă: să renască instinctul antreprenorial. Decenii la rândul, prosperitatea Occidentului a rezultat din vitalitatea antreprenorială și imaginativă a familiilor care au investit bani, au dezvoltat abilități, au acumulat capital, au angajat oameni competenți sau și-au rafinat serviciile. Astăzi, afacerile de familie garantează locuri de muncă pentru șaizeci de milioane de europeni. Companii listate astăzi la bursa din Frankfurt s-au născut, cândva, dintr-o discuție purtată la masă între părinți și copii, cu gândul la nepoți. Nu poți fi, deci, european și să ignori vitalitatea extraordinară a acestor instituții disprețuite, invidiate sau caricaturizată pe nedrept: familia Agnelli, familia Porsche, familia Leclerc, etcaetera. Când vorbesc despre familie, nu mă gândesc la niște sfinți aureolați cu nimbul perfecțiunii. Mă refer doar la oamenii normali, conduși de vechea busolă a civilizației iudeo-creștine, numită Decalog. Îi vom descoperi preceptele în scrisorile lui Winston Churchill către Clementine sau în sfaturile lui Konrad Adenauer către cei șase copii ai săi.

Înainte de-a muri, Europa mai are o șansă: să-și reformeze radical propriile instituții. Uniunea va renaște doar pregătindu-se pentru o arhitectură instituțională nouă, deopotrivă suplă și rezistentă la șocuri externe. Uniunea poate rămâne un spațiu dedicat libertății comerțului. Deciziile militare se cuvin relocate la nivelul Statelor naționale, singurele care înțeleg pericolul venit din exterior și care răspund rapid provocărilor  geopolitice regionale: visul neo-imperial al Turciei, Marea Neagră transformată într-un lac rusesc, implozia țărilor din Africa de Nord sau Orientul Mijlociu bulversat de nebunia ISIS.

IMG_3078

Niciodată n-am aderat la teoria declinului implacabil al unei civilizații. Către finele veacului V, Roma imperială s-a prăbușit sub asediul barbarilor, pentru a renaște apoi ca important focar de cultură și spiritualitate.

Astăzi, Europa traversează cea mai importantă criză trăită vreodată pe timp de pace. Niall Ferguson vorbește despre marea degenerare: criza monetară, apariția mișcărilor secesioniste, migrație neasimilată în plan economic și neacceptată la nivel cultural, anchilozare birocratică la Bruxelles, asaltul Islamului radical, o populație autohtonă îmbătrânită, demilitarizare, disoluția familiei, State asistențialiste în colaps, decesul identității creștine și iluzia multiculturalismului atât de iresponsabil întreținută de elitele politice.

Istoria incorectă politic îi interpelează pe toți liderii politici europeni care astăzi, remunerați strașnic și bine hrăniți, sforăie într-o lungă siestă, lipsiți de remușcări și fără amintiri. Suferința, și nimic altceva, ne va trezi la realitate.

2 comentarii »

  1. esti un tip foarte dotat intelectual si ceea ce ai scris, vis-a-vis de sansele Europei la supravietuire, sunt pe aceeasi lungime de unda cu cele simtite de mine, in cursul celor 67 de ani de supravietuire comunista. personal, sunt nationalista si-mi iubesc poporul,limba si plaiurile natale, indiferent de zona. am respect pentru traditiile si pentru cultura inaintasilor mei, insa ma abtin sa fac aprecieri asupra celor care le desfiinteaza, voit sau din spirit de contradictie sau din spirit de etnie. esti bine informat si as vrea sa mai reflectezi asupra aspiratiilor tale politice. eu nu am fost membru al pcr si nu am dorit sa fiu”sclavul” ideilor unui partid politic actual, caci sunt prea corecta si prea cinstita, pentru aceste timpuri, fapt pentru care am fost „condamnata”. apreciez pozitiv tot ceea ce ai comentat si ma aliniez ideilor tale, daca sunt pornite din suflet si nu din dorinta de a castiga capital politic. tine minte: perfidia, minciuna, snobismul, ignoranta, hotia etc. pot pierde ,usor, un suflet! dara-mi-te un popor?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s