Intelectualul public: un Master-Chef al cetății occidentale?

Viața și piața cetății

Sunt câteva milenii de când expresia europeană a spațiului public a rămas agora grecească sau celebrul forum roman. Piața, așadar!

Nu, nu greșiți dacă vă gândiți acum la tradiționalul obor — acel loc zgomotos, cu arome seducătoare și mirosuri incerte, preferat de negustori și dijmuit de vameși. Realitatea economică a pieței alimentare e, însă, efectul unui aranjament politic prealabil. Unde s-a pecetluit ordinea constituțională? Pentru prima oară, într-o agora.

Dacă arhitectul casei tradiționale vede bucătăria drept cea mai tranzitată încăpere, rânduielile imaginate de Solon (594 î.Hr) sau Clistene (508 î. Hr) pentru atenieni afirmau imporanța spațiului deschis în viața comunității. Printr-un amplasament central, piața facilita participarea cetățenească la dezbateri vitale pentru viitorul corpului politic al cetății. Dacă filozofia livra merindele din coșul zilnic al grecilor educați, figurile retorice erau sosul degustat în zile de sărbătoare. Gramatica apărea ca un antreu auster iar, la desert, poezia răsfăța simțurile prin rimă și eufonie.

Istoricii ultimelor trei milenii de viață occidentală au confirmat faptul că oamenii s-au hrănit nu doar cu hrană biologică, ci și din vastele enunțuri teoretice ale geniilor vizionare: genealogii sacre, vise profetice și chemări la acțiune. În cuvintele lui Stepan Trofimovici (personajul din Demonii lui Dostoievski), „chiar și omul cel mai prost are nevoie de ceva măreț… Trăiască Ideea măreață!” Ceea ce cred semenii noștri despre libertate sau egalitate este mai important decât ceea ce mănâncă aceștia la micul dejun.

Revelațiile, doctrinele, revoluțiile și ideologiile coapte într-un areopag — de la Ierusalim și Atena până la Paris, Londra, Philadelphia, Petersburg sau Beijing — au marcat implacabil destinul popoarelor lumii. Nimic, de la sublimul până la abject, n-a lipsit din imaginația creatoare a omului educat. E important să știm, deci, ce grâu intră și ce făină iese din moara minții omenești. Pentru a vedea însă gândurile care macină sufletul unei națiuni trebuie să frecventăm „piața intelectualilor”, nu doar oborul pentru fermieri și zarzavagii.

Senatul, Sinodul, Salonul

Atât consiliul bătrânilor (gerousia) amenajat de spartani, cât și faimosul Senat roman (nelipsit de mecanisme consultative pentru popor), trecând prin structurile sinodale ale Bisericii primare și ajungând până la adunările parlamentare ale Statelor moderne, au atras iubitorii cuvântului. Locul argumentației libere are un magnetism aparte, așa cum mirosul de ceapă prăjită trezește și, uneori, ademenește olfacția. După Gutenberg, apariția tiparului a reconfigurat spațiul public, așezând dezbaterea direct în paginile gazetei. Libertatea de expresie a făcut din presă a patra putere. N-am putea imagina emanciparea națiunilor europene de vechile imperii în absența jurnalismului de masă, asumat ca oficiu sacerdotal de atâția profesori universitari. Teologul elvețian Karl Barth și-a scris opera, de altfel, cu Biblia în mână și ziarul deschis pe masă.

Agora s-a metamorfozat sub forma saloanelor lui Proust iar cartea de bucate a filozofilor s-a îmbogățit cu idei periculoase sau închipuiri smintite. Tehnologia a dat naștere unor instrumente noi de propagandă, între care radioul a tronat suveran, până la popularizarea televiziunii. Pe jăratecul vetrei cetății occidentale urmau să se pună mii și mii de jertfe pentru arderi de tot…

Grădina Revelației și bucatele Revoluției

Misiunea intelectualului public s-a așezat deasupra intereselor oricărei minorități despotice, dar și dincolo de consensul leneș al majorităților ad-hoc. Într-o scriere destinată tinerilor atenieni, Vasile din Cezareea (sec. IV) compara lucrarea unui pedagog și cărturar cu acțiunea harnică a albinei. Încercând să educe sufletele celor tineri, omul literelor din Antichitatea târzie încearca să recolteze nectarul din florile creației. Marele capadocian recomanda selectivitatea ca discernământ aplicat. Alți mari dascăli ai lumii antice, precum Augustin din Hippona și Maxim Mărturisitorul, au vorbit bucății de lut a umanității despre făgăduințele Cerului. În acest fel, Europa christiana și-a educat cetățenii să nu confunde parfumul paradisului cu duhorile unei banale taverne. Cu excepția unor excese teocratice, între împărăția Cezarului și cetatea lui Dumnezeu s-a păstrat distanță.

În modernitate, însă, o mână de filozofi au ajuns să certe văzduhul în numele vredniciei unui bulgăre de humă. Dorința de-a coborî Raiul pe pământ a produs sminteli dureroase. Să ne gândim, bunăoară, la Jean-Jacques Rousseau. Tată a cinci copii abandonați prin orfelinate, gânditorul francez a vrut să confere omului de pe stradă un statut angelic. Deși suntem o plăsmuire din carne, revoltă și sânge, ne-am trezit încoronați peste noapte cu titluri de heruvimi și serafimi.

După războaiele religioase ale Occidentului a urmat lupta de clasă pregătită după un manual ideologic. Populismul n-a așteptat prea mult revolta mulțimilor. Orice plebeu decăzut s-a trezit flatat pentru merite imaginare. Persoana umană și-a pierdut demnitatea instrinsecă. Individul a ajuns să fie tratat la pachet, în funcție de rolul social pe care-l joacă. Suprinse într-un moment paroxistic, gloatele îmbătate de ură s-au lăsat devorate de pofta criminală.

ghilotina

A fost suficient să li se ofere capul unui rege („țapul ispășitor”), pentru ca liniștea să revină, vremelnic, la marginea cetății. Dintr-o dată, bucătăria intelectualului european a împrumutat instrumentele măcelăriei.

(va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s