Pe o notă melancolică, observ următoarea situație: foarte probabil, vom avea un singur tur de alegeri pentru Primăria Capitalei. Stânga e aliniată compact în spatele singurului candidat: doamna Vrânceanu-Firea-Pandele.
Dreapta a lansat până acum vreo șapte nume. Trei candidaturi le-am comentat deja într-un clip video postat pe Facebook.
La fiecare propunere a partidelor, electoratul a strâmbat din nas: Bușoi era omul lui Hellvig, Ludovic Orban a picat testul integrității, Marian Munteanu a fost cam “neo-legionar” și partenerul lui V. Măgureanu, Robert Turcescu este acum “acoperitul lui Băsescu”, Cătălin Predoiu apare ca “tehnocrat”, Ciprian Ciucu pare un “oportunist” iar Nicușor Dan a devenit “cam de stânga și prea civic”.
Obiecțiile puteau fi îndreptățite înainte de startul campaniei, dar nu și acum. La București nu avem alegeri primare, ci alegem un primar.
Păstrând un nivel strident de judecată emoțională, electoratul Dreptei va face cadou Bucureștiul celui mai corupt partid din istoria modernă a României: PSD.
Chiar merită să mai irosim patru-opt ani din viețile noastre? Nu putem sacrifica orgoliul pentru o cură de realism?
Este evident că electoratul Dreptei va diferi întotdeauna de electoratul Stângii. O arată studiile sociologice și istoria politică inaugurată la 20 mai 1990. Una dintre pretențiile Dreptei ține de calitatea dezbaterii între candidați.
Democrația autohtonă trebuie să renască. Aștept, de aceea, o dezbatere cinstită între domnii Catalin Predoiu, Robert Nicolae Turcescu și Nicușor Dan. Lupta pentru București are o miză uriașă și, în opinia mea, relevanța acestei decizii merita surprinsă chiar de un for universitar. (Cei trei se mai bat și pentru recunoașterea unui leadership la nivelul organizațiilor politice pe care le reprezintă.)