Ce poate învăța Europa din istoria lui Scipio Africanul?
Tirania a fost întotdeauna opusul unei guvernări limitate. Toate comunitățile umane se definesc printr-o referință constantă la un teritoriu. Granițele sunt un fenomen natural iar cetățenia presupune, fără excepție, o incintă. Când Angela Merkel a pulverizat noțiunea de granițe, domnia sa a abolit, de fapt, diferența tipic grecească între cetățenie și barbarie.
Să fim realiști: patriotismul eroilor Antichității a înflorit înăuntrul granițelor cetăților grecești sau ale Imperiului Roman. Fără granițe nu există o țară. Marii strategi ai Atenei care au înfruntat armatele persane (mă gândesc la Temistocle), ca și generalii romani care i-au bătut pe cartaginezi (Scipio Africanul), au fost înainte de toate protectori ai unor libertăți individuale, instituții civice sau cutume familiale protejate într-un spațiu politic definit. Absența granițelor teritoriale face imposibilă definirea juridică a raportului dintre cetățeanul loial și simplul venetic.
Nu există, deci, libertate individuală fără o apartenență la o comunitate politică. Pentru greci și romani (includ aici și bizantinii), noțiunea de patriotism era o extensie a conștiinței datoriei față de o țară care îți garanta libertatea comerțului, proprietatea privată sau libera exprimare.
Din acest sentiment patriotic rezulta și disponibilitatea oricărui bărbat între 18 și 50 ani de participa la apărarea unui teritoriu. Oamenii liberi ai Romei știau că drepturile vin la pachet cu responsabilitățile (iar solda era semnul că soldatul și-a făcut treaba).
În mintea liderilor UE, aceste concepte de bază ale politicului au dispărut. Dintr-un jalnic talmeș-balmeș juridic, hrănit cu sentimentalisme și proiecții utopice la scară globală, au rezultat haosul demografic, declinul economic al Europei și vărsările de sânge. Uitarea istoriei ne costă mult prea scump…
Vorba lui Churchill: “Study history, study history. In history lies all the secrets of statecraft.”