1.O stare de teamă a cuprins Europa întreagă. Ți-e frică de ce-ar putea să urmeze?
Nu mă las copleșit de frică, dar nici îmbătat de iluzii.
Capcana momentului ar fi să încerci să explici prezentul prin prezent. Or, tot ceea ce ni se întâmplă are niște rădăcini ascunse în trecutul recent sau îndepărtat.

Vă reamintesc doar atât: marile capitale ale Occidentului s-au trezit zguduite în ultimii cincisprezece ani de un fenomen particular. N-au fost atacați liderii politici sau militari, ci oamenii simpli de pe stradă. De la atentatele din 11 septembrie 2011 asupra Turnurilor Gemene și asupra Pentagonului, trecând prin atacurile teroriste din Madrid (2004) sau Londra (2005), și până la carnagiul parizian din redacția Charlie Hebdo sau Teatrul Bataclan (2015), toate crimele se leagă printr-un fir roșu: o dâră de sânge nevinovat scurs din trupul unor cetățeni pașnici, prinși într-un război pe care-l socoteau inacceptabil, imposibil și nejustificat.

2. Unii susțin că atacurile sunt o replică dată prezenței americane în Irak. Cum le-ai răspunde?

America a și stat, dar a și plecat din Irak. Rezultatul retragerii trupelor americane? Escaladarea haosului în tot Orientul Mijlociu. Să fie limpede pentru toată lumea: Al-Quaeda ori Statul Islamic urăște Occidentul și din proximitate și de la distanță. Jihadiștii nu respectă nici tradițiile religioase ale Europei, nici valorile modernității liberale. Ei detestă atât revelația iudeo-creștină, cât și umanismul. Conflictul va dura multe decenii de acum înainte. Întrebarea este dacă și cum anume îi vom supraviețui?

3. Ești tată și ai un copil mic acum. În ce lume va crește fetița voastră?

Părinții noștri s-au temut, în copilărie, de mașinile negre ale Siguranței. Nepoții lor vor crește cu teama de kamikadze. Și pentru că tocmai am intrat în Postul Crăciunului, aș mai face următoarea observație: în lumea noastră, clericii umblă cu patrafirul în mână. În lumea inamicilor noștri, clericii umblă cu un Kalashnikov sub braț.

Viitoarele generații vor trăi sentimentul nesiguranței. Instinctul libertății se va atrofia într-o societate intens supravegheată de camere video, monitorizări online, bariere polițienești în campusuri universitare, coridoare de control și verificare la intrarea în aeroporturi, spitale, primării sau alte instituții publice. Sub atacul violent al jihadiștilor, dar și sub presiunea lentă a corectitudinii politice, Occidentul va adânci complexul cetății asediate.

Copiii noștri vor călători în mașini electrice sau vor zbura, poate, chiar și pe lună. Cu toate acestea, moartea năprasnică va fi o experiență imposibil de evitat în marile aglomerații urbane. Ar fi util pentru noi toți să studiem viața cotidiană din Israelul contemporan pentru a înțelege modul de supraviețuire sau conviețuire al europenilor din secolul XXI.

4. Tu ai citit Coranul. E vreo cale de a-i integra pe musulmani în civilizația europeană?

E o întrebare foarte bună și foarte actuală. Îmi permit s-o reformulez: putem oare depolitiza Islamul? Putem oferi o interpretare exclusiv spirituală acestui text venerat de peste un miliard de credincioși?

Vă rog să observați că tradiția creștină a supraviețuit tuturor regimurilor politice: de la tirania lui Nero, trecând prin simfonia bizantină, cezaro-papismul occidental, republicile venețiene, monarhia absolutistă a Franței, secularismul francez, despotismul tribal african, regimul constituțional american, fascismul musolinian, nazism sau bolșevism, credința creștină a rezistat prin puterea acestei simple afirmații, făcută de Iisus: Împărăția lui Dumnezeu nu-i din lumea aceasta.

Cum rămâne cu echilibrul între puterea spirituală și puterea materială?

Tocmai aici s-a rupt firul. Un occidental conservator și moderat știe că politica există doar a împiedica infernul. Pentru wahabiți și salafiști, politica există pentru a naște raiul pe pământ. În interpretarea militantist-războinică pe care aceștia o dau Islamului, bătălia pentru controlul puterii lumești e decisivă. Omul lăuntric aproape că a dispărut din teologia mujahedinilor.

Atunci când un filozof musulman ca Tariq Ramadan susține nevoia acomodării Islamului la exigențele politice ale lumii moderne, țări islamice precum Libia sau Arabia Saudită îl declară automat persona non grata. Nu mai vorbesc despre Salmon Rushdie sau ceilalți „eretici” exilați în Dar al-Harb (tărâmul necredincioșilor).

Asistăm la o ciocnire a civilizațiilor sau, mai degrabă, la o confruntare medievală a două credințe religioase?

Confruntarea de astăzi nu este între două civilizații, ci mai degrabă între civilizație și barbarie.

Civilizația occidentală nu poate fi concepută în absența creștinismului, dar ea permite înflorirea unor forme de viață (antreprenoriat, știință, artă, cultură, inovație) dincolo de granițele confesionale obișnuite.

Când politicienii francezi au scos orice referință la tradiția creștină în preambulul Tratatului de la Lisabona, reprezentanții Hexagonului își propuneau să încurajeze participarea musulmanilor moderați la viața cetății occidentale. Au reușit oare?

Rezultatul mi se pare lamentabil. Franța a oferit drept de rezidență și cetățenie unor smintiți care, zilele trecute, s-au întors singuri cu pistolul-mitralieră împotriva compatrioților lor.

7. Noi, românii, ce-ar trebui să facem și ce n-ar trebui să facem în acest context? Contăm în vreun fel?

Incubatorul radicalismului islamic a fost rețeaua de școli confesionale, infiltrată cu predicatori ai urii. Din acest motiv, Președintele Klaus Johannis ar trebui să ceară un raport al SRI către CSAT și, respectiv, Parlamentul României, din care să aflăm riscul amenințărilor teroriste la adresa cetățenilor Bucureștiului. Guvernul trebuie să stopeze proiectul Marea Moschee din București. La nivel european, putem conta doar dacă ne ridicăm la nivelul unei atitudini de tip britanic sau polonez.