Români născuți pentru libertate

Sunt unul dintre milioanele de români care a crescut cu memoria luptei pentru libertate a mii de compatrioți uciși la Revoluție — o experiență istorică dureroasă și o pedagogie exemplară.

„Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!”: așa s-a strigat la Timișoara pe o vreme frumoasă, când atâția conaționali erau cuceriți de speranță (iar eu nu împlinisem doisprezece ani).

Prin limbă și cultură, m-am trezit că aparțin în mod natural unei comunități politice numită națiunea română. Prin simplul fapt al cetățeniei, am fost invitat să ies din starea de natură (pe care Hobbes o caracteriza drept o „viață ticăloasă, crudă și scurtă”) și să asum datele unei civilizații politice a libertății. Pentru a înțelege trăsăturile definitorii ale lumii care mi-a ocrotit tinerețea, am căutat să merg spre izvoare.

Ce-am găsit? Un fir-roșu pe care Imnul național atribuit lui Andrei Mureșan îl identifică just cu visul libertății: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină / Decât să fim sclavi iarăși, pe vechiul nost pământ.

img_5700

Unii vor spune că idealizez arhivele. Alții vor spune că operez cu intolerabile „esențialisme”. În opinia mea, decupajul narativ este obligatoriu, ca și diferențierea categorială între substanță și accident. Pentru oricine care-și propune să construiască nu doar o narațiune despre trecut, ci și un proiect comunitar, este obligatorie identificarea elementelor de continuitate ale idealului politic. De aceea, afirm că bătăliile pentru suveranitate ale voievozilor împotriva Imperiului Otoman ori lupta pentru demnitate a românilor ardeleni revin, toate, la valoarea cardinală a libertății. Românii vizionari și îndrăzneți și-au dorit supremația legii în fața oricăror trocuri, aranjamente sau privilegii pe care regimurile despotice sau autoritariste le-au tolerat de-a lungul veacurilor.

O civilizație politică

Montesquieu observa că nu toate națiunile lumii și-au așezat așeazat viața comunitară sub cupola acelorași valori. Unii și-au dorit pacea ori siguranța, iar alții doar prosperitatea comercială. Vechii grecii și-au dorit însă, peste toate, libertatea. E simptomatic faptul că Nicolae Bălcescu i-a studiat și i-a îndrăgit pe soldații lui Temistocle, generalul care și-a chemat trupele la Salamina împotriva regelui persan Xerxes. Strategul atentian știa că fără îndrăzneală (parrhēsia) nu poți trăi ca om liber (eleutheriázō). Întrucât cetățenia era și o garanție a libertății individuale, Socrate a fost prezent pe câmpul de luptă ca hoplit într-o falangă a trupelor de infanterie. Totul are un preț, inclusiv iubirea de înțelepciune.

Prin apariția creștinismului în spațiul mediteraneean, idealul libertății a luat o turnură democratică. Iisus a revoluționat înțelegerea anticilor despre condiția naturală a sclaviei și despre superioritatea morală a oamenilor educați față de cei lipsiți de bani, prestigiu sau privilegii. Acolo unde Aristotel afirma ruptura ontologică dintre cetățean și barbar, apostolul Pavel relativizează o asemenea distincție socială și predică unei lumi întregi importanța crucială a iubirii, dar și egalitatea tuturor sufletelor omenești în fața judecății dumnezeiești.

Creștinismul a reformat conștiința individuală a europenilor prin identificarea talanților ascunși în fiecare persoană, oricât de neînsemnată. Astăzi, europenii cred în egalitatea de șanse pentru că Învățătorul din Nazaret a afirmat, acum două mii de ani, demnitatea femeii samaritence în fața oricăror caste construite pe un consens tribal, politic, intelectual sau religios. Cu această viziune asupra libertății deschisă tuturor indivizilor, fluviul valorilor iudeo-creștine n-a încetat să irige malurile culturii și civilizației occidentale.

În matca acestui râu îl găsim, secole mai târziu, pe faimosul Miguel de Cervantes — membru al armatei navale a Spaniei și soldat îndrăzneț care și-a pierdut brațul în cursul marii încleștări de la Lepanto (1571). Pentru ce a luptat Cervantes? Pentru salvarea civilizației europene de la amenințarea turcească. Cum putem defini lumea occidentală aflată, atunci și acum, sub asediu? Prin conjugarea unor principii fundamentale: libertatea individuală și responsabilitatea morală; spiritul independent, dar și compasiunea; dreptul la proprietate, și stimularea spiritului filantropic.

Slobozi la gură

Românii au aparținut mereu acestui spațiu de civilizație, atât prin elitele sale politice, cât și prin surprinzătoare personaje secundare, relevante pentru istoria nevăzută a oricărui neam. Înaintea lui Cervantes, Ștefan cel Mare a luptat pentru o Moldovă creștină, așa cum Vasile Ursu Nicola din Albac (știut drept Horia) și-a dorit un Ardeal neîngenuncheat. În numele sfintei slobozenii a ridicat Avram Iancu stindardul tricolor la Blaj, pe Câmpia Libertății. Povestea fondatoare a spațiului politic românesc se țese pe urzeala visului nemuritor al libertății.

Proiectul politic al pașoptiștilor s-a împlinit la 1 Decembrie 1918, când România nu doar și-a întregit fruntariile, ci s-a lansat într-un efort de așezare a Statului modern în slujba cetățeanului. Pe urmele lui John Locke, ctitorii României Mari au pus libertatea individuală în chiar inima demersului lor politic. Constituția de la 1923 prevedea că toți românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile și drepturile stabilite prin legi. Legea fundamentală garanta pentru oricine libertatea de a comunica, ca și libertatea de alegere a confesiunii, a locului de muncă, dar și un punct de întâlnire sub cerul înstelat.

Asemenea idei tipic occidentale au permis renașterea unei comunități politice tinere, încurajată de prăbușirea vechilor imperii. Ordinea democratică n-a fost instaurată pentru a plebiscita adevărul, ci doar pentru a facilita participarea unui număr mare de soliști la recitalul unei orchestre compusă, invizibil, de reprezentanții tuturor națiunilor libere.

România a pășit pe un drum anevoios atunci când, în locul tiraniei orientale, a decis să ofere tuturor cetățenilor promisiunea unei așezări echitabile în fața legii fundamentale. Occidentalizarea țării a însemnat, între altele, echilibrarea puterii de legiferare a Parlamentului și a forței coercitive a Executivului în balanță cu Puterea Judecătorească. Fără consființirea printr-un text constituțional a acestei separații între puteri, nu există garanții pentru libertățile noastre individuale.

Prețul cel mai scump

Ieșiți triumfători împotriva tiraniei, românii generațiilor 1848, 1878, 1918 sau 1989, au dovedit c-au știut să lupte. Când am strălucit ca popor, sinergia comunitară a revelat latențele sufletești de curaj și sacrificiu ale unor eroi.

Inspirați de un proiect nobil, românii au știut să rămână împreună.

Pentru independență s-au bătut atât colonelul Ion Câmpineanu, cât și Peneș Curcanul („Plecat-am nouă din Vaslui / Și cu sergentul zece…”); pentru neatârnare s-au dăruit generalii Eremia Grigorescu sau Constantin Prezan, căpitanul Grigore Ignat ori sublocotenenții Radu Krone și Ecaterina Teodoroiu. Prin risc și îndrăzneală și-au câștigat dreptul de-a  trăi liber în propria țară cavalerul Iancu de Flondor, Ionel Brătianu sau Iuliu Maniu. În sfârșit, tot pentru libertate a ieșit în stradă cu pieptul gol și actorul Călin Nemeș.

Cuvintele eroului clujean (fără statuie) ne urmăresc și azi: „după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s