Patriotismul domnului Puric pare ușor selectiv, funcționând după un model idiosincratic:

în fața vecinilor care te-au violat, vârtutea se înmoaie; în fața aliaților care te-au ajutat, obrăznicia se umflă.

Pentru cei care au uitat, violul rusesc se numește Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța; la celălalt pol, ajutorul american a însemnat eliberarea unor foști deținuți politici la intervenția lui Nixon, găzduirea unor dizidenți și refugiați anticomuniști, emisiunile postului Radio Europa Liberă, cooptarea în NATO și, mai recent, scutul anti-rachetă.

În acest context, cui credeți că i-a propus ortodoxul Puric să facă o ditamai „antantă creștină”? Faimosului Alexander Dughin, fost membru al Partidului Național Bolșevic din Rusia și consilier informal al președintelui Vladimir Putin. Anti-american visceral, ipochimenul îndrăgostit de Himmler și Stalin, deopotrivă, declara pentru o gazetă poloneză următoarele:

„Dacă ești împotriva Noii Ordini Mondiale, ia un cuţit şi pune-ți o mască, ieși seara din casă şi omoară măcar un yancheu! (s.n)” Cum îl caracterizează Dan Puric pe acest ideolog smintit al euro-asiatismului? Un ins „deștept [care] își iubea țara în mod absolut. […] Un sociolog care (sic) nu avem în țară așa ceva.”

Nu înțeleg de ce iubirea absolută a unui așa-zis creștin pentru Rusia se traduce prin uciderea ritualică de yanchei? Poate pentru că și legionarii vedeau necesară uciderea de evrei ca expresie a iubirii de aproapele… Voi lăsa deoparte complicațiile clinice ale derapajului psihic etalat de Alexander Dughin & co.

Întrucât Mihai Eminescu rămâne un reper obligatoriu pentru cititorii lui Dan Puric, îmi permit să evoc aici modul apăsat în care, neconsolat de pierderea Basarabiei, tânărul redactor de la „Timpul” comenta, la nici treizeci de ani, imperialismul muscalilor:

„de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decât ceea ce suntem în drept a-i cere.”

Și tot Eminescu făcea la 1878 o observație istorică perfect actuală:

„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei… ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.”

Nu știm cum ar fi prezentat Eminescu furtul Tezaurului sau imensa tragedie a bolșevizării. După instalarea Armatei a XIV-a pe malul Nistrului, după asasinatele în lanț produse la adresa adversarilor lui Putin, după boicotul practicat de Moscova la adresa vinurilor moldovenești, după moartea președintelui Kaczynsky la Smolensk, după intimidarea Georgiei, după anexarea Crimeei și după sistematica subminare a proiectului unionist la Chișinău, Dan Puric comentează atitudinea Kremlinului cu ochii umeziți: „Încearcă rușii să-și revină, foarte bine, bravo lor!”

Să-și revină după ce? După aproape un veac de colonialism panslavist, întemnițări și batjocuri, cu insule de Holodomor și Gulag presărate între Riga și Bălți, între Harkov și Ungheni, între Cernăuți și Tallinn…

O tempora, o mores!