Marea virtute uitată a veacului: smerenia

Umilința e marea virtute uitată a veacului nostru. 
În absența smereniei, mustrările rănesc, fără să edifice. Isprăvile personale răsună zgomotos, dar se prefac în exhibiționism. Micile istorioare de budoar poate amuză, însă numai pentru a aluneca rapid într-o fanfaronadă. Ironia descătușată sau glumița insistentă se transformă, ambele, în acid clorhidric. 

  
Obsesia ecranului și dictatura „relevanței” publice contribuie la apariția acestor patologii. (Vorbesc, pesemne, din proprie experiență.)

Aroganța apare când omul confundă sinele profund cu un ego social. Sinele nu se cultivă niciodată la vedere. Ego-ul gonflat se simte mereu pus în vitrină.

Ești ceea ce ești când rămâi singur între patru pereți.

Vanitatea, apoi, te face să lovești, atunci când aproapele tău are nevoie de mângâiere. După cum spunea Siluan Atonitul, omul mândru nu e fericit și n-are pace nici măcar în rai, asta pentru că acolo nu-i, vezi Doamne, printre cei dintâi.

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s