Pe treptele Catedralei din Timișoara, în ziua de 17 decembrie 1989, a curs pentru prima oară sânge nevinovat. O mână de tineri visau la o Românie liberă. Dictatorul Nicolae Ceaușescu și toate structurile aservite puterii comuniste refuzau contactul cu realitatea.

Să nu uităm niciodată. După 1945, milioane de români au îndurat foamea, setea, frigul şi teroarea comunistă, pentru ca astăzi noi să putem scrie fără cenzură, să ne instruim, să facem afaceri, să călătorim în străinătate, să facem planuri de vacanță.

Eroii din Banat nu s-au plâns, nu s-au lamentat, ci au dat o luptă. 

Îi vom omagia mereu pe tinerii care, deși reprezentau o minoritate, s-au opus tiraniei. După Timișoara au urmat protestele de la Arad, Brașov, Cluj, București și Sibiu. Doar prin moartea unor copii nevinovați, poporul român şi-a recâştigat suveranitatea.

După 22 decembrie 1989, a apărut restaurația. S-a dezvoltat caracatița celor dornici să captureze resursele, centrele de putere și de influență, funcțiile cu imunităţi şi privilegii. Urmașii Partidului Comunist Român, conduși de Ion Iliescu, au stăpânit imediat pârghiile economice ale Statului și canalele de comunicare (Radio, TV). În acest fel, proiectul României libere a fost îngropat de o clică impenitentă, fără frică de Dumnezeu și fără de rușine.

Reflectând la decembrie 1989, extragem o singură lecție: există vise pentru care poți să mori. Există idealuri mai presus de calcule egoiste!

Vom omagia sutele de tineri ai Revoluției anti-comuniste luptând, mai departe, pentru libertate.