Înainte de autostrăzi, România are nevoie de restabilirea prestigiului învățământului.

Și am vaga impresie, inconfortabilă pentru progresiști, că educația adevărată în școli nu-i despre cum mânuiești prezervativele, ci despre cum folosești operațiile aritmetice de bază, axiomele lui Euclid, legile fizicii lui Newton, limba română din epoca lui Eminescu sau Caragiale, cunoștințele de geografie, gândirea geometrică în spațiu, tabelul lui Mendeleev, descoperirile biologiei moderne, categoriile lui Aristotel, pictura lui Van Gogh, cronicile lui Tucidide, istoriile lui Suetoniu, reflecțiile lui Augustin din Hippona, cosmologia lui Dante, poezia lui Rilke, muzica lui Bach, teologia lui Dionisie Areopagitul, experiența istorică a generațiilor anterioare (de la Bălcescu la Maniu) și zestrea spirituală a înaintașilor (cu trimitere la textele clasice ale tradiției iudeo-creștine).

Educația, deci, e o treabă serioasă. De ce îi acordăm atât de puțină importanță?

De ce elevii din România au cel mai scăzut nivel de motivare din toată lumea civilizată?

Pentru că raportul între elevi și dascăli a fost viciat. Pentru că familiile au fost ținute în sărăcie și mizerie. Dar, mai ales, pentru că societatea românească și-a văzut bulversate valorile la vârful piramidei.

Școala românească trebuie eviscerată de politruci incompetenți și păcălici trufași care umilesc dascălii și distrug fibra morală a copiiilor care învață foarte repede că există cumva, undeva o scurtătură.

Eu unul chiar mai vreau să văd niște nulități absolute unse pe post de inspector județean.

Este o veritabilă crimă ca spiritul de competiție al adolescenților să fie descurajat și prin șpagă sau fraudă.

Trebuie să redăm dascălilor demnitatea pierdută și să reintroducem corectitudinea, de la școala profesională până la liceul umanist de elită. România are mii de profesori universitari perfect realizați peste hotare. Ei sunt rezultatul unei tradiții care a încurajat concurența între elevi, între dascăli, între cluburi sportive, între școli, între cartiere, între județe.

Ne vom întoarce la bunul simț? Vom accepta că libertatea de alegere a părinților trebuie să fie principiul suveran după care copiii noștri își primesc educația?