Site icon Mihail Neamțu

Ai 30 de secunde. Ce i-ai spune unui prieten englez despre țara ta?

Mă gândeam astăzi la ficțiunea și absurdul dizolvării ideii de Stat-național. În toată criza umanitară declanșată de conflictul sirian, am descoperit că fiecare țară europeană vorbește pre limba ei.

Nici nu putea fi altfel, oricâtă gargară ar produce comisarii europeni. (Sigur, îmi este mai puțin clar cine anume vorbește în numele României? Și cu ce mandat? Europarlamentarii aleși în 2014 îmi par, cu puține excepții, complet muți la problematica costurilor economice și sociale rezultate din masiva mutație de populație produsă sub ochii noștri…)

Să revenim însă la România.

După 1989, țara noastră a trecut brusc de la îngheț – experiența traumatizantă a național-comunismului – la caniculă – adică maximă globalizare, federalism european și lumea fără frontiere a Internetului.

Pentru comerț și bunăstare economică, deschiderea granițelor a avut avantaje evidente. Exporturile românesc au depășit cotele ceaușiste. Accesul la informație a permis dezvoltarea unei elite intelectuale în ritm sincron cu cele mai avansate cercetări internaționale. Dar beneficiile acestea nu au anulat nevoia românilor de a-și răspunde la întrebarea: cine suntem noi?

(Aplecarea către o asemenea problematică explică, în treacăt, succesul cărților de popularizare ale lui Lucian Boia sau Neagu Djuvara). România e o comunitate politică, deci se definește printr-un set de valori. Care sunt ele?

Identitatea unei națiuni se fixează printr-o mișcare de pendul: elita ancorează prezentul într-o memorie istorică (trecutul), dar și formulează un proiect de societate (viitorul). Valorile unei națiuni sunt obiectivate într-un document fondator: Constituția. Acest text exprimă cadru juridic de manifestare liberă a creativității unui popor. Identitatea națională este locul geometric unde mai multe valori politice, tradiții religioase, sensibilități culturale și curente de idei își dau întâlnire pentru realizarea și afirmarea unui bine comun.

Românii sunt moștenirii unor superbe tradiții spirituale și cultural. Dar asta nu e destul. Ei trebuie să aibă o voce recunoscută în construcția și apărarea civilizației euro-atlantice. Ei trebuie să se regăsească și peste o sută, trei sute sau cinci sute de ani.

Oricare ar fi viteza cu care lumea, astăzi, se schimbă, crize recurente precum migrația popoarelor din Asia și Africa ne trezesc la întrebarea: cine suntem și ce ne ține împreună?

Dacă ar fi să dați un răspuns într-un lift, pe durata a 30 de secunde, ce i-ați răspunde la unui prieten englez la întrebarea: What does Romania really stand for?

Exit mobile version