Noutăți despre Maria Bucuroiu (3 ani): investigațiile continuă! Dăruind, vei dobândi

Familia Răzvan și Ioana Bucuroiu transmite mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în proiectul de susținere a costurilor de spitalizare necesare pentru intervenția medicală asupra Mariei Bucuroiu într-o clinică din Austria. Iată primele rezultate ale investigației medicale:

  • Micuței Maria i-a fost implantat un monitor cardiac, care va surprinde tipul de tulburare de ritm cardiac (electrică, se pare) și proveniență lui.
  • După acest pas, se va stabili sursa de tulburare electrică: cerebrală sau cardiacă. După care se va trece, probabil, la un stimulator cardiac sau la tratament neuro, poate chiar operație.

Maria Bucuroiu nu a ieșit din zona de risc (recidivă) de stop cardiac.

Intervenția și spitalizarea de acum au Mariei a fost suportate, la nivel de costuri, de Casă de asigurări, prin formularul E112. Restul cheltuielilor a fost pe spezele familiei (bilete avion, cazare, masă etc).

Banii primiți de la donatori au ajuns pentru primul drum cu prima internare și investigații. Urmează noi investigații pentru un diagnostic precis în Italia.

Vom publica și o imagine cu Maria Bucuroiu după anestezie.


Donațiile se pot face în continuare în urmăroarele conturi:

Euro RO46 BTRL EURC RT03 1191 8501
Lei RO96 BTRL RONC RT03 1191 8501

USD RO50 BTRL USDC RT03 1191 8501

Banca Transilvania, filiala Rosetti

SWIFT BTRLRO22 AGENȚIA ROSETTI

Titular cont: Maria Bucuroiu

CNP 6120315450033

SWIFT BTRLRO22 AGENȚIA ROSETTI

1 comentariu »

  1. Sint semne bune

    Trimis de pe iPhone-ul meu

    Pe 22.11.2015, la 17:21, „Mihail Neamțu” <comment-reply@wordpress.com> a scris:

    George posted: „Familia Răzvan și Ioana Bucuroiu transmite mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în proiectul de susținere a costurilor de spitalizare necesare pentru intervenția medicală asupra Mariei Bucuroiu într-o clinică din Austria. Iată primele rezultate ale „

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s