Țările Uniunii Europene nu au decât două soluții, ambele proaste:
(1) Menținem deschise granițele pentru populațiile islamizate și acceptăm, de facto, riscul terorist. Cetățenii își pun speranța într-un Stat polițienesc supra-dimensionat, cu servicii secrete care scanează tot ce mișcă online și offline, controlând fiecare amprentă sau firicel de praf așternut pe sandaua noilor veniți. E “soluția” încercată de Mutti Merkel în Germania. Eșec total. 

Cu un simplu strigăt poți provoca o dezastruoasă avalanșă.

(2) Uităm de Schengen, refuzăm relocarea de refugiați și ținem granițele închise, având astfel mai puține riscuri de explozie sângeroasă, pe fondul unui “Allahu akbar” sângeros și multicultural. E soluția unei țări europene care n-a intrat în UE (Elveția).

  
Ambele sunt soluții proaste, pentru că oricare dintre aceste decizii politice diminuează viziunea clasic-liberală despre piața muncii și piața ideilor. Europa fără mișcare liberă va fi anchilozată. În plus, este o eroare să mizezi mereu pe supremația Statului managerial, așa-zis infailibil. Serviciile nemțești au picat testul, deci cum vom reacționa noi? În locul birocraților, aș vrea dă aud vocea popoarelor care exprimă tradițiile naționale. Subiectul frontieră mi se pare demn de un referendum.

  
Aș mai face câteva remarci. Terorismul islamofascist nu se naște într-o eprubetă sorbonardă, aseptică și inodoră. Virusul violenței genocidare este alimentat de emoția străzii ghetoizate și circulația nătângă a obsesiilor privind marele Califat, dincolo de granițele statelor-naționale. Fanaticii resentimentului au succes într-o lume wireless. Libertatea de expresie, atât de mult prețuită în Franța lui Voltaire sau Bossuet, riscă să fie prima victimă a acestor atacuri din partea ISIS. 

  
Oamenii se vor teme să spună ce cred și ce simt, de fapt. Auto-cenzura elitei, miopia ideologică a presei și umilința nemărturisită a cetățenilor de rând se vor putea răzbuna printr-un vot favorabil extremismului populist. 

  
În mijlocul încleștării dintre civilizație și barbarie, apologia pentru moderație e mai necesară ca oricând.