Cum putea arăta Catedrala Patriarhală? Un eseu de Petre GURAN

Misiunea noii catedrale ar fi trebuit să fie separația sau chiar izolarea celor două clădiri – Catedrala de întreg ansamblul ceauşist.

Nu este realist, ca să nu spunem că este ridicol de-a dreptul, să gândim că noua biserică ar putea fi semnificativ mai înaltă şi/sau mai masivă decât Casa Poporului, astfel încât să se impună prin dimensiuni în peisaj, strivind simbolic Casa Poporului.

Nu rămâne decât să fie semnificativ mai mică, adică „invizibilă” din sau dinspre Casa Poporului.

În aceeaşi măsură Casa Poporului trebuie să nu existe pentru cel ce s-ar afla în sau lângă noua catedrală. Cu toate acestea nu trebuie renunţat la una din raţiunile proiectului noii catedrale, anume să fie mai încăpătoare decât orice altă biserică din Bucureşti şi să devină un monument semnificativ pentru Ortodoxia românească a secolului XXI.

Misiunea arhitectului este aşadar să facă biserica mare pe dinăuntru şi mică pe dinafară. Această perspectivă dinspre interior asupra bisericii ar întruchipa, după cum vom arăta, în modul cel mai fidel esenţa arhitecturii sacre bizantine.

Rostul major şi sensul spiritual al catedralei de pe Dealul Arsenalului va fi acela de martirium al victimelor inocente şi al locaşurilor bisericeşti dărâmate de Ceauşescu.

Pare să se apropie momentul când vom îndrăzni să-i onorăm la nivel civic şi să ne lăsăm îndrumaţi spiritual de cei care au avut curajul să fie martiri. În acest fel noua catedrală va căpăta cu siguranţă o semnificaţie naţională.

În Imperiul roman începând cu secolul al IV-lea, întâlnirea dintre spaţiul cultului public şi civic al „Dumnezeului întrupat şi răstignit” şi spaţiul cultului adresat mărturisitorilor Lui desăvârşiţi, numiţi cu termenul grecesc martiri, a dat naştere formelor celor mai înalte de arhitectură antică târzie şi bizantină.

_chora biserica constantinopol

Biserica constantiniană a Învierii de la Ierusalim; vechea basilică tot constantiniană închinată Sfântului Petru la Roma, construită în apropierea locului unde acesta a fost răstignit cu capul în jos şi exact deasupra locului în care a fost îngropat; biserica Sfinţilor Apostoli la Constantinopol; complexul arhitectural din jurul coloanei sfântului Simion Stâlpnicul la Qalat Sem’an, sunt diferite exemple de îmbinare a unui locus sanctus, un spaţiu al comemorării apostolilor, martirilor, sfinţilor, şi al comunicării cu Dumnezeu prin funcţia liturgică, adică adunarea publică periodică menită să facă vizibilă coeziunea comunităţii religioase.

Petre GURAN

Fragment din studiul publicat in Revista Tabor, nr.1-2/2007.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s