Despre inocența pierdută a privirii

„Când nu mai ești copil, ai murit demult” (Constantin Brâncuși).

Când pierde inocența privirii, ochiul nostru se tulbură cumplit.

Păcatul îngroapă copilăria și toată simplitatea ei. Naivitatea și candoarea lasă loc suspiciunii și delirului paranoic. Citim întâmplările pervers, nu fățiș.

Un prunc trăiește, dimpotrivă, numai din încredere: el doarme pe gâtul părintelui simțind că nu poate fi abandonat vreodată legii gravitației sau fricii de necunoscut.

Cu timpul, încrederea este trădată. După adolescență, uitarea se instalează și tot păienjenișul suspiciunii învăluie o inimă rănită.

Crescut la vârsta buruienoasă a părelniciei, ochiul vede neclar orizontul luminos al ființei și plăsmuiește doar, cu râvnă pătimașă, lumi false și realități fictive.

Prin pierderea purității originare se nasc nu doar ideologiile, ci și semețele îndreptățiri de sine într-un univers paralel cu iubirea.

_tonitza childhood

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s