Orientul Mijlociu, leagănul creștinismului apostolic. Ce-a mai rămas până azi?

România a propus Europei un model de coabitare prin cultura toleranței dezvoltată în Dobrogea. Suntem un exemplu de integrare fericită a minorității musulmane într-o majoritate creștină. Ciocnirea, pentru noi, nu este inevitabilă. Dar la întrebarea privind ciocnirea civilizațiilor trebuie să răspundă și teologii musulmani.

Aș fi vrut să descopăr același duh al toleranței în Turcia de azi, în Libanul contemporan sau în Egiptul trecut prin faimoasa primăvară arabă. Acolo, minoritățile creștine sunt muribunde, deși apostolul Pavel s-a născut în Asia Minor, apostolul Petru a păstorit o comunitate din Antiohia iar tradiția contemplativă a lui Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul, Pahomie sau Ioan Casian s-a înrădăcinat pe ambele maluri ale Nilului. Creștinismul oriental a ajuns, sub dominația islamică recentă, o specie culturală pe cale de dispariție. Guvernul României oferă, în schimb, licență pentru moschei megalitice la București iar Guvernul lui Barack Obama e obsedat de agenda LGBT… O tempora, o mores!

_stefan cel mare

Nu voi nega faptul că civilizația islamică a avut parte de-o strălucire culturală. Acest fapt s-a petrecut doar atunci când elita musulmană a dialogat viu, deschis și onest cu Europa lui Platon, Augustin, Toma d’Aquino, Grigorie Palamas sau Isaac Newton. Să nu vă imaginați că Frățiile musulmane, adepții Al-Quaeda sau fanaticii de la ISIL citesc tratatele lui Averroes sau textele lui Avicenna!

De aceea, aș subcrie mai degrabă diagnosticului pus de eminentul istoric Bernard Lewis (profesor emerit la Princeton) care, după jumătate de veac de studiu al documentelor, a ajuns la următoarele concluzii:

  • Războiul de cucerire (jihad) este o constantă a gândirii juridice și a acțiunii militare lansată de Islam împotriva reprezentanților Dar al-Harb.
  • Regula supunerii s-a aplicat mereu, fără excepție, tuturor minorităților religioase (evrei sau creștini) aflate pe teritoriul Dar al-Islam.
  • Sabia omniprezentă în Coran e greu compatibilă cu noțiunea de „religie a păcii”.
  • Omogenitatea religioasă a reprezentat mereu un deziderat al lumii arabe, la antipozii pluralismului lumii occidentale.
  • Retardarea culturală (vizibilă în absența tiparnițelor otomane la trei veacuri după Gutenberg) a avut efecte dramatice în plan economic: în anul 1992, World Bank estima că populația islamică genera 11% din totalul producţiei economice mondiale (faţă 48.9% atribuită societăţilor occidentale, inferioare sub raport demografic).

Ne așteaptă, deci, o ciocnire a civilizațiilor? Mă tem că da.

Avem lideri europeni capabili să răspundă acestei provocări? Mă tem că nu.

3 comentarii »

  1. Va inselati,d-le Neamtu,in Dobrogea nu este vorba de un model de coabitare ci este vorba de un numar redus de musulmani in marea de romani majoritari.La noi,toleranta nu are nimic de-a face cu relatiile turco-tataro-romane.Acolo-oriunde in lume-unde musulmanii sunt putini,sunt si tacuti ca purcelul in cucuruz.Hai sa fim seriosi:priviti la orasul ex-francez actualmente oras-inchis-magherbien Marsilia:va recomand un „voyage de plaisir” si sunt curios sa va citesc impresiile ulterioare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s