Cheia viitorului demografic al Europei este Turcia.

Mândria și frustrarea se simte pe malurile Bosforului. N-au fost primiți în UE, dar sunt obligați să primească milioane de refugiați. Erdogan are setea de a reface gloria Imperiului Otoman, așa cum Putin aspiră la măreția Rusiei țariste. Doar că salafiștii din Palmira nu se împuținează.

Europenii își amintesc despre hoardele lui Gingis Han și nu fac rău, pentru că azi-mâine vedem steagul ISIS plantat pe malul Mediteranei. America trebuie să joace înțelept între Teheran și Istanbul (vecinătăți ale vechiului Babilon). Dacă va cădea stavila turcească, atunci va fi belea. Românii, statornici și norocoși, se vor folosi de granițele naturale: Dunărea, Marea, Carpații… Dar pentru câtă vreme?

Viitorul Europei se joacă la gurile Bosforului.

Să ne amintim petele de sânge pe străzile vechiului Constantinopol presărate în ziua de 20 noiembrie 2003: lovituri succesive asupra a două sinagogi, atacul asupra sediului HSBC Bank şi asupra consulatului britanic. Statistica număra 57 de morţi şi peste 700 răniţi. Câteva luni mai târziu, la 9 martie 2004: o bombă detonată într-un restaurant „filistin-burghez” din Istanbul. Februarie 2006: preotul catolic Andrea Santoro a fost ucis în oraşul portuar Trapezunt imediat după declanşarea „controversei caricaturilor.”

La 22 mai 2007, poliţiştii din capitala Turciei – Ankara – descoperă un centru comercial distrus de bombe sinucigaşe. 121 de persoane sunt rănite şi alţi nouă oameni mor, fără vină. 13 iulie 2008: lovitura dată consulatului american din Istanbul ne reaminteşte instabilitatea profundă a Turciei contemporane şi riscurile majore implicate de integrarea în Uniunea Europeană a peste 80 de milioane de suflete cu rădăcini în Asia Minor.

Vorbim aşadar despre un stat vulnerabil, deşi puternic militarizat (membru NATO din 1952), cu o economie robustă şi masiv industralizată. Corpul social este divizat cultural, moştenind utopia seculară a fondatorului Mustafal Kemal (1881-1938) dar şi aspre nostalgii otomane. Dovadă a acestui ultim fapt este închiderea academiei teologice creştin-ortodoxe de la Halki (1971), prezenţa abuzivă şi neîntreruptă în nordul insulei cipriote (1974) sau menţinerea catedralei „Aghia Sophia” cu statutul de muzeu (deşi capodopera împăratului Iustinian reprezintă cel mai important monument arhitectonic al Bizanţului).

Cu peste 99% din populaţie alcătuită de credincioşi islamici (o treime fiind suniţi), Turcia de astăzi se regăseşte în vecinătatea a două ţări exportatoare de terorism: Siria şi Iran. Graniţele fluide ale Orientului mijlociu fac din această întreagă regiune un mediu pentru recrutarea viitorilor mujahedini. Simplul dictat al legii seculare nu poate împiedica formarea altor celule sectare, acolo unde tineri mahomedani sunt antrenaţi în cultul urii şi al morţii.

Turcia este un jucător-cheie pentru viitorul Europei.