MOTTO: “…If we stop breathing, we’ll die. If we stop fighting our enemies, the world will die.” (Rick, Casablanca)

Ne desparte aproape jumătate de secol de revoluția culturală a anului 1968, când valorile burgheze ale Occidentului s-au trezit atacate cu furie. Bărbatul șarmant, dezinvolt și stăpân pe sine, a devenit un adolescent perpetuu, nesigur pe tot ceea ce gândește, spune sau face.

Universitari aroganți ai Vestului au tot prezentat familia drept o colivie. Mersul la altar ar garanta, chipurile, prizonieratul sufletesc, imobilitatea socială, cenzura morală și limitarea intelectuală. Școlile mixte au înlocuit școlile unisex cu scopul emancipării. Feminismul a lovit în imaginea bărbatului de rit vechi, spunându-i acestuia că fiicele Evei se pot descurca și fără urmașii lui Adam. Treptat, ne-am trezit cu expresii tot mai incomplete, amputate sau denaturate ale masculinității.

O veritabilă mutație antropologică se petrece sub ochii noștri: fuga de risc, bărbăție și responsabilitate.

Secole la rândul, tânărul european a fost pregătit pentru a se căsători, pentru a întemeia o familie, pentru a lăsa niște moștenitori cu zestre și pentru a muri împăcați cu sinele și cu semenii. Credința funcționa ca pașaport către eternitate.

Europa secolului XX s-a lăsat convinsă de strigătul lui Nietzsche și moartea lui Dumnezeu. Figura autoritară a tatălui a fost castrată printr-o expunere a imperfecțiunilor omului alb, declarat creștin și angajat într-o relație monogamă. Romancierii au tratat neajunsurile vieții de familie drept ipocrizii. Păcatele minore ale soților au fost scoase la lumină, fără ca virtuţile tânărului puternic, vânjos și ambițios să mai primească elogiul cinematografiei postbelice.

Rick din Casablanca n-are astăzi prea mulți urmași.

Industria Hollywood a înlocuit admiraţia „demodată” pentru actori ca John Wayne (1907–1979) sau Clint Eastwood (n. 1930) cu pasiunea pentru figura bărbatului nehotărât, a burlacului distrat sau a literatului sodomit. Bărbatul care știa ce vrea întrucât avea sentimentul misiunii sale istorice s-a trezit uzurpat de omul fără însușiri, adică de insul aflat în căutarea unei identități minore și mereu schimbătoare. Astăzi, criza amoroasă din adolescență e dublată la, terminarea studiilor, de criza vocațională și sfârșește la vârsta adultă într-o criză existențială neîntreruptă.

Cultura occidentală a produs acest paricid în numele relativismului moral. Pacifismul şi toleranţa exclude elogiul luptătorului. Egalitatea sexelor conduce la relativizarea, dacă nu chiar la anularea diferențelor între bărbat și femeie. Sexualitatea bărbatului s-a trezit disociată de rolul tatălui. Criza bărbatului la 40 de ani scoate la iveală, precum în The American Beauty, tulburările de judecată și comportament ale unui ins deprimat, complexat şi impotent: Lester Burnham.

Industria muzicală a radicalizat tendințele cinematografiei americane. Impresarii l-au convins pe talentatul Michael Jackson să joace rolul de „înainte-mergător” al metrosexualităţii. Consumerismul a făcut din bărbat un animal comercial și permanent îndrăgostit de sine. Deficitar la caracter, el crede că poate construi succesul doar prin proiecția unei imagini. Metrosexualul este orb la problematica interiorității. El face shopping online și gătește ca o gospodină victoriană. Îl găsești în magazine și la cumpărături, dar nu este niciodată prezent în situații de criză.

Numeroase State europene au renunțat la instrucția armată pentru tinerii de 18 ani. În școlile românești, scutirile la educație fizică sunt foarte frecvente. Rezultatul? Reflexul de auto-apărare al bărbatului a dispărut. În aceeași linie, epidemia obezității a lovit în vigoarea tineretului: rezistența la efort, disciplina atenției, zborul de sub cuibul mămicii.

A mai venit și filoxera corectitudinii politice – noua ortodoxie a gândirii publice care ucide îndrăzneala, interzice perplexitatea, stârpește curajul opiniei personale și instalează conformismul.

Taxele au strangulat dreptul la moștenire și solidaritatea între generații: bunici, părinți, nepoți, strănepoți…

În sfârșit, când Statul welfare a preluat sarcinile atribuite tradițional unui pater familias, bărbatul s-a trezit copleșit de sentimentul rușinii și al inutilității. Asistența socială a lovit, subtil dar sigur, în chiar originea stimei de sine a oricărui soț sau tată: capacitatea de-a genera, pe cont propriu, venituri sau profituri bănești.

Așa au apărut derapajele alcoolismului și ale abandonului. Lăsate să-și crească puiul de om, milioane de mame își duc astăzi, între furie și resemnare, întreaga povară a singurătății…

Să ne întrebăm, deci, cum poate fi definită bărbăția?

Bărbăția nu înseamnă un abonament la Playboy, ci curajul de-a risca și puterea de-a te abține.

Omul care înfruntă necunoscutul știe să dea un sens lumii și găsește un înțeles pentru orice întâmplare dureroasă care-i însoțește pașii. Bărbăția se vede în omul care pariază și se angajează într-un joc cu miză mare. Ființa masculină este atractivă atunci când oferă o ancoră într-o mare de incertitudini. Așa cum spune profesorul Harvey Mansfield: toate animalele caută supraviețuirea, însă doar omul vrea să supraviețuiească onorabil.

Categoriile antropologice de interpretare ale postmodernismului nu pot înțelege tipul uman al vânătorului sau al luptătorului. Antreprenorul, orientat mereu către soluții, dezvoltă instinctul oportunității și simțul responsabilității. Omul cu ințiativă își canalizează toată energia mentală către succesul economic și experiența prosperității. Stânga descrie această atitudine în termeni de oprimare și impuls exploatator.

Fără experiența riscului și bucuria aventurii, bărbatul rămâne sub-dezvoltat afectiv. Lipsit de-o legătură strânsă cu familia și rupt de pământul înaintaşilor, sensul vieții tânărului european se reduce la un prezent continuu, dar fără semnificație. El trăiește pentru weekend, căutând să amplifice doar plăcerile zonei de comfort. Treptat, omul contemporan și-a diminuat rezistenţa la efort și disponibilitatea pentru sacrificiu. Doar în Band of Brothers (serialul HBO) mai descoperim abilitatea tânărului de-a mărșălui cu răbdare, până la capăt, îndurând poate chiar foamea şi frigul pentru o cauză nobilă: libertatea.

Tânjind pentru plăcerile epidermice și pentru distracţia nocturnă, bărbatul recent are o minte ușuratecă, puțin cuprinzătoare și deloc ageră. Inteligența europeanului drogat prin cluburi ignoră arta clasică a seducției și uită de severitatea tradiției înaintașilor. Pentru el, ierarhiile patriarhale s-au răsturnat; conștiința soldățească a datoriei e muribundă iar fiorul religios înseamnă doar superstiție.

Noua beletristică, obsesia dietelor sau psihologismul lăcrămos al emisiunilor TV au marginalizat, treptat, cultul eroilor, respectul pentru atitudinea cavalerească sau admirația pentru marii cuceritori. Sticla ne livrează profilul bădăranului miștocar, al cocotei masculine, al paiaţei sentimentale, al prostului agramat sau poate doar imaginea dezertorului care-și plânge de milă. În viața acestor sclavi ai neputinței, ateismul funcţionează drept contraceptiv iar celebritatea pe Facebook generează efectul afrodisiac.

În sânul acestei mulțimi pusilanime vor descinde milioane de bărbați tineri din ostea lui Allah – oameni căliți de războaie fratricide, îndârjiți prin transhumanțe și asmuțiți de grele încercări. Ce credeți că se va petrece atunci când noii-veniți își vor încerca puterile cu băștinașii?