Eșecul doare și succesul e măsurabil. Atât reușita unei persoane care intră într-o competiție (secunde, medalii, palmares, etc), cât și succesul unei țări (PIB, patente, invenții, premii Nobel, victorii militare, atragere de capital străin, număr anual de turiști, etc).

Antiamericanismul relativiștilor  susține că mersul pe lună e o banalitate și că o rachetă reprezintă o invenție similară asamblării unui car de boi africani. I beg to differ. 

Personal sunt un mare fan al atitudinii optimiste și încrezătoare degajate de americanul de rând și socot pesimismul o formă de aroganță (“îți spun eu că nu se poate”). Fără americanii care ne spun mereu: It Can Be Done & Think Big, Europa vorbea azi fie limba Fuehrer-ului (eventual presărată cu poncife din Nietzsche, Spengler sau Heidegger), fie idiomul leniniștilor, deghizat într-o mare “poezie” a luptei de clasă.

Noroc cu generația “simpluților” de tip Ronald Reagan & co, americani motivați de capitalism și filme Western.