Dacă săpăm în genealogia familiilor noastre personale, vom descoperi fie rădăcini țărănești, fie un blazon aristocratic. Excepțiile sunt puține.

Argoul orășenesc folosește, astăzi, expresia “băi țărane!” drept insultă. Este imprecația șoferilor grăbiți sau a chelnerilor înfuriați de o clientelă obraznică la malul mării. De unde provine acest sentiment de superioritate?

Ce a fost Brâncuși, dacă nu țăran genial, inspirat de meșterii Olteniei?

Dar Părintele Stăniloae? Un țăran contemplativ. Și Petre Țuțea? Un țăran imperial coborât din Muscel… Iar Grigore Leșe? Un țăran cosmopolit, îndatorat horilor și rânduielilor maramureșene…

Fără ingredientul “țărănesc”, cultura noastră ar fi mai săracă. Fără darul simplității, viaţa noastră ar fi lipsită de bucurii. Cuminţenia, istețimea, puterea de îndurare şi spiritul liber au șlefuit portretul unei vechi lumi românești ale cărei valori merită nu doar rememorate, ci actualizate.