Cumințenia țăranului de odinioară

Părintele Dumitru Stăniloae n-a fost nici bovaric, nici nostalgic atunci când a vorbit despre trăsăturile religioase ale satului transilvănean de la începutul secolului XX.


Din perspectiva geografiei simbolice, biserica s-a aflat mereu în inima satului românesc tradiţional. Având rol de axis mundi, nava bisericii a intersectat mereu timpul şi spaţiul comunităţii, concretizând în mod vizibil sentimentul intim de respect, teamă şi pietate al oamenilor faţă de cele sfinte. 

Crucile şi troiţele marcau intrările în fiecare sat. Pelerinajele la mănăstiri erau o practică obişnuită în timpul Posturilor și înaintea marilor sărbători. Clopotul din turla bisericii îi anunța pe ţărani cu privire la un deces, punctînd mai ales duminica momentele destinate rugăciunii zilnice (utrenia şi vecernia).

Credincioşii sfinţeau munca sau hrana prin semnul sfintei cruci. Prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor săi era simţită în cele mai obişnuite împrejurări ale vieţii, chiar dacă acest continuum al percepţiei putea avea uneori inflexiuni magice.

Chiar şi în anii 1980, în conversaţiile sale cu preotul francez Costa de Beauregard, părintele Stăniloae evoca calităţile familiei tărăneşti: modestia, discreţia şi bunătatea.

Fără aceste ingrediente, viaţa este lipsită de„bucurii” şi decade sub imperiul „plăcerilor”. La modul ideal (confundat adesea cu registrul real), viaţa comunitară a ţăranilor creştini ar fi şlefuită de etica darului specifică Ortodoxiei. Cuminţenia, puterea de îndurare şi atitudinea ascetică au fost virtuţile care au hrănit admiraţia naturală a ţăranilorpentru ordinea creaţiei divine.

Însăşi viaţa părintelui Stăniloae s-a făcut oglindă a acestei atitudini sobre: chiar şi la nouăzeci de ani, el se trezea tot la trei sau patru dimineaţa, rostindu-şi rugăciunile şi scriind fără încetare, în timp ce după-amiaza şi seara îi primea pe vizitatori.

Părintele Stăniloae s-a stins și lumea țărăneasca a murit. Vor supraviețui măcar unele virtuți ale satului de odinioară? Dacă da, care sunt ele?

1 comentariu »

  1. Mihail Neamtu, despre pãrintele Dumitru Stãniloaie, satul traditional si tãranul de odinioarã pe cale de extinctie, nu înainte de pervertire.
    Nu la asta ar fi trebuit sã ne asteptãm cu totii când clamam, în virtutea modernitãtii europene, disparitia diferentei civilizationale dintre sat si oras?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s