Andrei Pleșu a scris un text melacolic, plin de generozitate spirituală, despre Victor Ponta. Despre imposibila retragere…
Filozoful merge foarte departe și imaginează o posibilă întoarcere a fiului risipitor. Nu genunchiul este problema de sănătate a liderului PSD, ci așezarea lui sufletească.  

Sincer vorbind, m-aș bucura să-l revedem pe Victor Ponta ieșit cu totul din politică, ieșit și din zona penală, ieșit din sfera minciunii și a gesticulației puerile, singura care-l mai ține viu “pe sticla” Antenei 3!

S-ar cuveni să vorbim mai mult despre instituțiea retragerii, pe care republicanul George Washington și-a asumat-o aristocratic în chiar perimetrul fermei sale din Mount Vernon (după anul 1797, la încheierea primului mandat de președinte SUA). Un general de armată transformat din politician în fermier!

Există o remarcabilă noblețe în acest exerciți al distanței. Dar cine și-l mai dorește?

Avem în jur exemple pilduitoare. O țineți minte cumva pe Lady Thatcher apărând la televizor pentru a da sfaturi pentru procurori sau gospodine? Nu cred. 

Nici Helmuth Kohl n-a ținut morțiș să confiște scena după retragerea impusă de ascensiunea social-democraților lui Schröder. 

Din toamna 2008, Bush Jr. nu și-a criticat deloc succesorul, deși Barack Obama i-a dat atâtea ocazii… Texanul a preferat să ofere puține interviuri, toate frugale și sapiențiale. 

Papa Benedict XVI și-a dat demisia, părăsind decent șefia Vaticanului, fără să adnoteze isprăvile noului-venit, Părintele Francisc. 

Toți oamenii care și-au asumat plecarea din linia întâi au lăsat, în schimb, niște memorii, câteva amintiri glorioase și apoftegme pe măsură. Dacă n-au scris cărți, atunci au preferat dialogul substanțial, tematic, iar nu polemica minoră. Amenajarea posterității e parte din obligația unui lider responsabil. 

Pentru a plusa, aș observa că 

Însuși Hristos n-a ținut să moară la capătul unui recital de supra-expunere lumească. Retragerea este, deci, un element crucial în dialectica afirmării sinelui. Sistolă-diastolă.

Politicienii români au făcut slalomuri printre moaște, pelerinaje și pupat de icoane la televizor. Cu toate astea, nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase, și cu atât mai puțin Victor Ponta, nu și-au asumat vreodată o retragere demnă, până la capăt, deplină,