America nu e o țară a refugiaților, ci un continent al oportunității.

Succesul neegalat al Statelor Unite a ajuns ținta mai multor atacuri din partea elitei intelectuale a unor țări precum Franța sau Germania. Americanii sunt acuzați de orice: militarism, imperialism, materialism, triumfalism, risipă. (Și totuși: înainte de-a produce deșeuri bio, americanii sunt mari producători de energie și pasionați de reciclare).

Câtă frustrare!

Astăzi, se vorbește mult despre global warming. Înclin să accept ipoteza schimbării climatice, dar n-aș vedea în activitatea umană principalul factor al transformării ecosistemului. Nu înțeleg de ce m-aș simți vinovat pentru că folosesc tractorul mai degrabă decât o căruță?

Am o sensibilitate ecologică și mă deprimă nesimțirea gherțoiului care-și aruncă coaja de banană direct pe fereastra autoturismului. Iubesc pădurea, ador plimbările-n aer liber și observ îngrijorat declanșarea stihiilor naturii. Dar cred că omul inteligent este chemat să se dezvolte, prioritățile familiei umane rămânând în centrul creației.

Asta face America: e mult mai prosperă decât toată China comunistă, dar îngrijește mai atent natura decât urmașii lui Confucius.

Succesul economic al Americii este rezultatul încrederii antreprenorului în puterea omului de-a birui orice cutremure ale istoriei sau ale naturii. Ingineri ai Statelor Unite au proiectat construcții impresionante. Comunismul s-a împopoțonat la mijlocul secolului XX cu faimosul canal Dunăre-Marea Neagră (95 km), dar americanii au lansat ideea faimosului Erie Canal (584 km) deja la începutul anului 1807. Rețeaua feroviară transcontinentală a fost prezentată Congresului din Washington DC în 1845, iar cei trei mii de kilometri neîntrerupți de linie ferată au fost inaugurați la 1869. Brooklyn Bridge este un monument sfidător pentru legea gravitației, ca și isprăvile anti-seismice ale unui William F. Jenney (proiectant de zgârie-nori).

Americanii au unificat Pacificul și Atlanticul înainte ca românii să lege Constanța de Timișoara sau Iașiul de Craiova. N-au făcut-o din trufie, ci pentru eficientizarea costurilor operațiunilor comerciale. Less time, more money.

Astăzi, urmașii lui Thomas Jefferson produc — datorită strălucirii minților inginerești — energie solară, eoliană, nucleară, termică (pe baza materialului carbonifer). Se anunță chiar o revoluție prin extracția gazelor de șist. Toate aceste realizări demonstrează că America este o naţiune energică și o cetate inexpugnabilă a lumii occidentale.  

Călătoresc des prin Europa și întâlnesc pretutindeni americani încrezători și entuziaști. Unii sunt doar vizitatori, alții îndeplinesc o misiune.

Mă legănam într-un tren elvețian InterRegio, contemplând peisajul montan dintre Lugano și Lucarno. Am intrat în vorbă cu un student italian din Ticino care, vajnic discipol al lui Gramsci, s-a pornit să-mi bârfească toate păcatele națiunii americane. Habar n-avea că un soldat impozant din forțele speciale îl privea disprețuitor. Până la un punct, când yankeul s-a ridicat în picioare și l-a apostrofat cu voce tare pe macaronar: shut up or I’ll smash your face!

A urmat o lungă tăcere… Cum se explică această stimă de sine a americanilor? Cum își alimentează credința în triumful binelui asupra răului?

De unde atâta hotărâre și claritate în ceea ce spun și ceea ce fac?

Știu doar că adolescenții români din generația părinților mei l-au citit pe Mihai Beniuc, în timp ce americanii s-au hrănit cu operele unor Dale Carnegie sau Napoleon Hill.

După 1989, editurile românești s-au grăbit să recupereze pesimismul antropologic și mizerabilismul social ale unor figuri ca Emil Cioran, în timp ce rafturile librăriilor din New York sau San Francisco abundau cu tomuri optimiste din Zig Ziglar sau Jim Rohn…

Individualismul şi pragmatismul nord-americane au evidente origini religioase. Protestantismul urmașilor lui Wesley n-a cultivat recluziunea cistercienilor ori sărăcia franciscană. Dimpotrivă. Membrii bisericilor anti-establishment și-au luat viața-n propriile mâini, privind cu suspiciune Statul-Leviathan. Nu i-au cerut niciun favor. Așa asistăm, spre finele secolului al XIX-lea, la explozia de prosperitate asociată capitalismului laissez-faire. Primele colonii de evanghelici și-au propagat credinţa în vrednicia morală și superioritatea spirituală a celor harnici şi prosperi.

Noțiunea calvină de predestinare prin prosperitate rămâne vie și astăzi în cercurile conservatoare din Grand Rapids, bunăoară. Pe coasta de Est, însă, voci agnostice precum George Soros repudiază capitalismul libertarian și exportă dogmele încălzirii globale pentru a controla elita seculară a Europei prin extorcarea sentimentului de vinovăție…