“Un domn intelectual religios conservator si tinar si-a strins articolele de la Cotidianul intr-o carte. Aflu de pe site-ul sau ca “Publicarea acestui volum a fost facilitată de sprijinul generos al parohiei ortodoxe Micălaca Nouă din Arad, căreia editura si autorul îi multumesc si pe această cale.” Misto, asadar asta era demersul curajos intelectual al noii generatii – pupam miini sfintite, laice, ce-or fi, numai sa fie la putere si sa doneze cite ceva.”

Asa intelege Costi Rogozanu, notorie voce-fanion a stângii culturale de la noi, să comenteze (fără să fie vizat) un fapt banal şi hiper-cunoscut în lumea largă (inclusiv în Occident): numeroase cărţi apar cu sprijinul unor fundaţii sau organizaţii private. În cazul de faţă, comunitatea de credincioşi creştin-ortodocşi condusă de pr. Nicolae Marcu din Arad, un venerabil şi cinstit preot, om încercat în anii prigoanei comuniste şi împătimit bibliofil, iubitor de cultură şi slujitor al altarului. Sunt membru al acelei parohii încă din anii liceului. Ca orice preot ortodox, pr Nicolae  nu face politică, nu e la putere. Iubit de săracii din cartier, preţuit de orfani şi văduve, părintele Nicolae nu acceptă ploconeli. Ca fost student al lui D.D.Roşca şi învăţăcel în ale teologiei în anii de prigoană, părintele Nicolae a avut bunăvoinţa şi dragostea de-a propune sprijinirea parţială a cheltuielilor de tipărire a acestui volum scos de Editura Eikon într-o colecţie universitară. Textele din ELEGII CONSERVATOARE nu provin exclusiv din cronicile la Cotidianul (ziar care si-a dat acordul pentru reluarea eseurilor in volum).

Am păcătuit aşadar într-un sens libertarian. Dacă finanţarea ar fi fost de la Statul român, s-ar fi găsit alţi deştepţi să declare o culpă de tip neoconservator. Căci stânga stridentă şi dreapta isterică ştiu să-şi dea mâna într-un cor al urii faţă de civilitate.

Dar l-as intreba franc pe domnul Rogozanu: “dumneata stii ce inseamna o parohie? Nu iti cer sa-mi faci etimologia, ci o definitie functionala. In lipsa, iti reamintesc ca e vorba de o comunitate religioasa de care alegi singur si perfect liber sa apartii: sunt acolo oameni, ca dumneata, dar si cu ceva pe deasupra. Au un crez, au bun simt si suflet mare. Nu comenteaza meschin, nu dispretuiesc generozitatea. In plus, e vorba de o intreprindere privata. Intr-o asemenea comunitate oamenii se sustin spiritual si material, se ajuta. O fac fara sa ceara rasplata. Nu primesc subventii de la stat, ci daruiesc din buzunarul propriu catre cei care au nevoi. Uneori piinea de care tot vorbesc socialistii e o nevoie, alteori o carte…

Da-mi voie sa depling, asadar, mitocania observatiei dumitale. Vine din senin si e un alt semn de hartuiala. Dar sunt convins ca viata prin redactiile de ziare si de televiziune finantate de figuri angelice precum SOV & co. ascunde multe pilde de elevatie spirituala si filantropie. Mi-au scapat. Sunt insa virtuti nenumarate care insa noua, celor mai putin emancipati, ne lipsesc cu desavirsire…”

PS:

In privinta costurilor cartilor despre memoria comunismului, dl Tismaneanu ofera un comentariu lamuritor pe blogul domniei sale. Ma insel eu sau chiar intilnim din nou o interpelare de substanta, de fond, în problema confruntării cu trecutul? Ca si in cazul Elegiilor conservatoare, de ce dl Costi Rogozanu decide sa angajeze nu un argument, o teză, o bibliografie, ci detaliul minor. Când veţi supune dezbaterii publice, mă întreb, culoarea copertei alese de Humanitas?