Ceea ce i-a lipsit mai-marelui nostru în lumea

lui nomen est omen,

va fi fost o poreclă ca lumea,

un soi de cognomen:

scurt, percutant, prestigios ca o aură,

un grad militar sau un titlu rarissim

care,-n cer, face gaură,

ca, bunăoară, Generalissim;

un apelativ doar al lui şi care induce

evlavie şi teamă:

Fuehrer sau Duce,

ca şi o seamă

de alte asemenea nume comune, dar defective,

în ocurenţă, de orice plural,

foarte gustate şi mult prea active

între Anzi şi Ural:

El Caudillo, El Comandante,

sau Căpitanul, sau Mareşalul, ―

fireşti pe cît, altfel, de intimidante,

cum, azi, Conetabilul sau Seneşalul,

pentru noi, care n-am apucat Evul Mediu,

ba nici chiar Istoria Modernă,

şi pentru care un optim remediu

e somnu-ndelung cu obrazul în pernă…

Ci el, derizoriu ca-n bancul cu ceainicul,

încît te apucă şi plînsul,

se ascundea,-n samizdatul (oral) al naţiunii, sub tainicul

nume de Dînsul.