Andrei Cornea, despre Europa

Europeanul de azi are memoria scurtă, privirea mioapă şi, de fapt, doreşte să se elibereze de povara trecutului pur şi simplu uitând. E un animal domestic, paşnic, ce nu-i preocupat decât de păscutul pe mica pajişte mănoasă de la picioare. Strămoşul lui jinduia la Indii, la Americi, la Mările Sudului. Era brutal şi colonizator, cu priviri scăpărătoare de pasăre de pradă, aţintite în depărtare. Britanicul sau francezul mediu aveau perspectiva globală a imperiilor respective. Hărţile lumii erau studiate şi pentru că ele cartografiau mările străbătute de flotele patriei. Istoria era scrisă partizan şi suna diferit de-o parte şi alta a Rinului. Dar era măcar studiată intens şi cu pasiune, iar modelele ei, bune, rele, mai contau. Şi, la drept vorbind, cine altcineva decât tocmai naţiunile imperiale şi colonizatoare au inventat istoria şi geografia universale? Herodot şi Strabon aparţineau unui popor a cărui primordială operă literară zugrăveşte cucerirea, prădarea şi nimicirea unui oraş străin, aflat dincolo de mare… şi asta numai din pricina infidelităţii unei femei. Cât de „incorect politic“ fost-ai tu, o, Homer!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.