De la elogiu la calomnie (sau despre cât de repede, platonic, trece un deceniu)
Un tânăr domn şi-a făcut din hărţuirea literară a aproapelui – prin jigniri, răstălmăciri, ofense – o nouă poruncă biblică. El plimbă săptămânal pe internet texte pline de invective şi acuzaţii, cerând socoteală unuia şi altuia: adolescentului de odinioară, dar şi seniorilor de astăzi. La sinedriul judecăţii sale au fost convocaţi aproapei toţi cei vii care mai spun ceva prin republica literelor româneşti. Cel indispus nevoie mare din pricina inconsecvenţei ideilor sau a fluidităţii categoriilor epistemice folosite de anumiţi autori (între care unii îi acordaseră iniţial atenţia, preţuirea sau chiar prietenia), el aşadar, cel neprihănit şi fără de greşeală, mai uită pe drum câteva amănunte. Alţii ar spune că suferă de amnezii abisale. Cel care citează textele unui politolog centrist din 1998 şi-l spurcă drept “fesenist” întrucât nu coincide cu opiniile sale conservatoare din 2009 – acelaşi doctorand, aşadar, ne descoperă şi nouă o mulţime de lacune biografice, puzderii de păcate morale, legiune de neconcordanţe bibliografice ori scăpări stilistice. Nu-i vom răspunde falselor acuze şi trâmbiţatelor denunţuri, căci ura plină de invidie pre limba ei piere. Pentru cititorii inocenţi în faţa cronologiilor false ale ipochimenului nostru, vom cita doar acest fragment redactat de acelaşi tânăr domn într-un timp mai senin, când valoarea civilităţii şi pulsul onestităţii nu-i părăsise sufletul. (MN)
Mircea Platon, Convorbiri literare, octombrie 2005:
“Banuiala mea e ca Mihai Neamtu nu e o persoana, ci un comitet, atît de variat, prolific si erudit îi e scrisul din reviste, prefete si din acest volum de debut care consacra. Scopul nu e niciodata pe verso-ul posibilitatilor autorului, conceptele deschid realitati si tropii definesc idei. […] Lipsea, din peisajul eseistico-teologic românesc, o carte care sa spuna lucrurilor pe nume, fara ura, fara partinire, dar cu patosul pe care numai întelegerea realitatii îl poate da. Fara a fi nici heterodox, nici monden, nici cu gînduri ascunse sau frustrari editoriale, nu din prag, nici din altar si nici de pe acoperis, ci din naos – fie el si în ruine seculare -, Mihai Neamtu pune degetul pe ranile României si pe bubele bisericii. [] Mihai Neamtu are si vîrsta si, slava Domnului, si talentul scriitoricesc si conditia teologica de a arata ca îi pasa fara sa poata fi suspectat de nimic. Daca denunta afazia ASCOR-ului, celul(ar)ita monahala, moravurile studentilor teologi „candidati la pre-hotie”, oportunismul ante si postdecembrist al unor ierarhi, mortaciunea foilor eparhiale, plagiatul academic si kitschul eclezial, apoi putem sa credem ca nu a facut-o, la cei 25 de ani cît avea cînd scria aceste texte, din motive ulterioare. […] Mihai Neamtu e un generos si, ca atare, practica si predica valorile eseului. Desi are disciplina conceptuala, fluiditatea logica, eruditia, detenta stilistica si talentul pedagogic al omului nascut sa faca sistem, Mihai Neamtu e un apologet al eseului […] putînd figura în orice antologie de eseistica a deceniului.”
Asta e! Nu ma pot abtine!!
Mircea Platon bate campii acum exact la fel cum o facea si in 2005. – Dupa trei carti de eseuri aproape complet inutile celor care au si alte interese decat sa-si confirme iar si iar tropismele ceresti, (legionar?)-religiosoide, “de dreapta”, de o incontestabila puritate totusi cumva tembela, sau sa-si faca o cultura generala in general de dreapta, dupa ce v-ati afirmat ca autor de conventie, de dreapta, care poate sa fie citit intr-o singura cheie (de dreapta) adica complezenta (nu fiindca e de dreapta, ci pentru ca e vorba mai ales de promovarea unei conventii), ei bine, n-ar trebui sa va mai mire nimic.
De ce publicati atatea culegeri de eseuri? Ca sa aratati ca munca intelectuala e in general producere de opinii (desigur, avizate)?
Stimate domnule Neamtu,
Faptul ca in 2005 dl. Mircea Platon v-a apreciat calitatile, pe care nici acum nu vi le neaga, nu cred ca poate fi o dovada a incosecventei, pe care doriti sa o acreditati. Mai mult, in finalul textului invocat, nadajduieste ca va veti pastra puritatea si obiectivitatea pe care vi le evidentiase:
“Sa nadajduim ca bufnita lui Mihai Neamtu, ortodoxa cum e, ne anunta nu o noua invazie barbara ci acea „noapte întunecata” dincolo de care vom fi cu Dumnezeu.”
Exista, totusi, cateva semne de intrebare pe care orice om simplu, fara eruditia dvs. cu sufletul curat si care urmareste aceasta pseudo-polemica, incearca sa si le lamureasca.
In primul rand de ce trebuie noi, dupa 50 de ani de comunism si dupa 20 de ani de democratie, mai mult sau mai putin corecta politic, sa ne ducem existenta intr-o vesnica libertate-surogat in care avem de ales intre o stanga asumata si o stanga mascata, fiind astfel prizonierii alternativei “militian bun/militian rau”, uitand de fapt ca ambii sunt militieni. Legitimizarea militianului bun (asa-zisul neoconservatorismul al gruparii din jurul dlui Basescu) cu largul concurs al unor intelectuali mi se pare la fel de grava ca si legitimizarea comunismului de catre alti intelectuali sau in unele cazuri de catre aceiasi.
Constat ca la argumentele pertinente ale domnului Gottfried, intelectualii deveniti oficiosi, raspundeti cu acuze in genul celor lansate de comunisti in anii ’50. Adica, cine nu e cu noi e legionar si dusman al poporului.
Faptul ca in sectiunea de comentarii ale unui articol, cineva posteaza un comentariu mai putin academic, mai contondent sau poate chiar mai imbecil, asta nu inseamna ca autorul articolului este neacademic, contondendent sau imbecil. Si in aceasta privinta mi se pare o abordare de anii ’50.
Problemele ridicate atat de domnul Gottfried cat si de dl. Platon, in ceea ce priveste definirea conservatorismului romanesc din insasi fiinta acestor meleaguri si nu din instalatiile de distilare ale socialistilor de “stanga” sau de “dreapta” nu si-au gasit raspunsul in violenta si subtirimea reactiilor intelectualilor oficiali. Noi, cei care va citim, deopotriva pe dvs. si pe Mircea Platon, dorim o polemica argumentata si utila, nu o hamaiala generala din care nu intelegem absolut nimic.
Regret enorm insa, sa constat ca, suntem blestemati sa alegem intre fosti comunisti, socialisti, intre Geoana si Basescu. Daca domniile voastre puteti sustine macar o secunda ca democrat liberalii au o doctrina sau ca respecta macar o secunda doctrina populara europeana, inseamna ca degeaba ati citit atatea carti.
Inca o data, am rugamintea sa urcati pe palierul dezbaterilor de idei ca sa intelegem si noi si dvs. ce ni se intampla.
Domnule Duca, exact asta propuneam si eu: dezbaterea articolului dlui Gottfried si nu abordari imunde, demne de PRM. Exact asta spune si Mircea Platon, sa dumirim doctrina conservatoare din perspectiva romaneasca. In schimb ni se ofera din partea “apostolilor” domnului Tismaneanu, tot felul de flic-flac-uri superficiale. De ce va este frica, domnilor? Oare va scapa printre degete monopolul Ministerului Adevarului?