„Problema socialismului este socialismul iar problema capitalismului sunt capitaliştii.” Adevărul acestei vechi butade – citată frecvent de regretatul William F. Buckley Jr. – se verifică o mai ales în ţările „Estului sălbatic,” dintre care nu lipsesc ţări ca România, Ucraina, Moldova sau Rusia – unde les nouveaux riches au prosperând făcând afaceri cu statul, iar nu prin creativitate, inventică, dinamică antreprenorială.

De câteva luni bune, criza financiară invită numeroşi comentatori la adoptarea tonului apocaliptic în descrierea „sfârşitului unei ere.” Prost tradusă şi rapid asimilată, retorica antiglobalistă a lui Naomi Klein face vâlvă prin mediul blogosferei; televiziunile colportează ideile economice regresive marca Ion Iliescu; practicile protecţioniste şi sindicalismul agresiv frizează xenofobia; piaţa schimbului liber este denunţată drept „ficţiune” iar, sub aspect psihologic, încrederea oamenilor se îndreaptă către soluţiile salvatoare ale birocraţilor statali. Pe acest fundal, gesticulaţia intelectuală de tip neomarxist reproduce vechile partituri ale indignării proletare. La numai două decenii după 1989, lumea a uitat salariul mizer (dar sigur!) şi toate servituţile din perioada comunistă. 

Contracarând toate aceste ticuri mentale, volumul lui Nicolas Leucassin (care semnează sub numele real de Bogdan Călinescu în revista Timpul) ne oferă un diagnostic încă din titlu: 

Au secours, ils veulent la peau du capitalisme ! : Petites leçons sur l’économie de marché à l’usage de ses détracteurs (Editions Générales First, 2009)