Catre N. P. Cehov

                                     martie 1886, Moscova 

Micul meu Zabelin ! Mi s-a spus ca te simti ofensat de glumele mele si ale lui Schächtel… Însusirea de a se simti ofensat e apanajul sufletelor nobile. Totusi, daca se poate rîde de Ivanenko, de mine, de Miska sau de Nelly, de ce nu s-ar putea rîde si de tine? Ar fi nedrept… De altfel, daca nu glumesti si te consideri într-adevar ofensat, atunci ma grabesc sa-ti prezint scuzele mele.

De obicei se rîde de ceea ce are haz, sau de ceea ce nu întelegi. Din aceste doua alternative, alege-o pe care vrei.

Bineînteles, cea de a doua e mai magulitoare, dar—vai!— pentru mine, personal, tu nu esti o enigma. Nu e greu sa întelegi pe un om cu care ai împartit dulceata caciulilor tatarasti, a Vucinei, a limbii latine si, în sfîrsit, a vietii în comun la Moscova. Si apoi, viata ta e atît de putin complicata din punct de vedere psihologic, încît o pot întelege chiar si cei care nu au trecut prin seminar. Din respect pentru tine, o sa fiu sincer. Te superi, te simti ofensat… Dar nu e vorba de zeflemele si nici de trancanelile blajine ale lui Dolgov… E vorba ca tu însuti, ca un om de treaba ce esti, te simti într-o situatie falsa, iar cel ce se crede vinovat de ceva îsi cauta totdeauna justificarea în afara: betivul da vina pe nenoroc, Puteata pe cenzura, iar cel ce fuge de la Iakimanka, pentru a se arunca în desfrîu, da vina pe frigul din sala, pe zeflemele s.a.m.d… Daca mi-as lasa acum familia în voia soartei, as încerca sa gasesc scuze în caracterul mamei, în hemoptizie si altele. Lucrul acesta e firesc si e scuzabil. Asa e omul. Ca te simti într-o situatie falsa, e adevarat, altfel nu ti-as fi spus ca esti un om cumsecade. Daca ti-ai pierde aceasta calitate, de a fi cumsecade, atunci s-ar schimba socoteala, te-ai împaca si tu cu noua situatie, si nu te-ai simti calcînd pe un teren nesigur. Ca nu esti o enigma pentru mine si ca uneori esti barbar de ridicol — si asta e adevarat. Doar esti un simplu muritor, iar noi, muritorii, sîntem enigmatici numai atunci cînd sîntem prosti si ridicoli 48 de saptamîni pe an… Nu-i asa?

Mi te-ai plîns de multe ori ca “nimeni nu te întelege!” Nici Goethe si nici Newton nu s-au plîns de asta… Numai Hristos s-a plîns, dar el nu se gîndea la “eul” lui, ci la învatatura lui… Lumea te întelege foarte bine… Dar daca tu singur nu te întelegi, nu e vina nimanui…

Te rog sa ma crezi ca eu, ca frate si ca prieten, te înteleg si te compatimesc din toata inima… Îti cunosc toate însusirile bune, ca pe cele cinci degete ale mîinii mele, le pretuiesc si am pentru ele cel mai adînc respect. Ca sa-ti dovedesc ca te înteleg, pot, daca vrei, sa-ti enumar aceste însusiri. Dupa mine, esti bun pîna la prostie, marinimos, sincer, si lipsit de egoism: ai fi în stare sa împarti cu altii si ultima ta copeica. Nu stii cei invidia si nici ura, esti naiv, milos cu oamenii si cu animalele, nu esti rautacios si nici ranchiunos, si ai încredere în semenii tai… Si mai presus de toate, esti înzestrat cu ceea ce n-au altii: cu talent. Iar talentul acesta te ridica deasupra milioanelor de oameni, pentru ca pe globul pamîntesc nu e decît un pictor la 2 000 000 de suflete… Talentul tau îti creeaza o situatie speciala: chiar daca ai fi broasca sau tarantula si tot ai trebui respectat, pentru ca talentului i se iarta orice.

Nu ai decît un singur defect. În acest defect consta si situatia ta falsa, si nenorocirea ta, si catarul tau intestinal. Defectul acesta este o totala lipsa de educatie. Iarta-ma, te rog, dar veritas magis amicitiae… Trebuie sa stii ca viata îsi are cerintele ei… Ca sa te simti la largul tau întru-un mediu intelectual, ca sa nu te simti prost si strain, e nevoie sa fii, într-o oarecare masura, bine crescut… Talentul te-a adus în acest mediu, îi apartii, dar… tu fugi de el, si atunci esti nevoit sa stai în cumpana între un mediu civilizat si locatarii de vis-a-vis. Iese la iveala, obîrsia ta de mic burghez, crescut în batai, din pomeni, lînga pivnita cu vinuri de Rin. E greu sa-ti înfrîngi obîrsia, e foarte greu.

Dupa parerea mea, oamenii bine crescuti îndeplinesc urmatoarele conditii:

1) Îsi respecta semenii, de aceea sînt întotdeauna îndatoritori, blînzi, politicosi, îngaduitori… Nu fac scandal pentru un ciocan sau o guma de ras pierduta. Daca stau sub acelasi acoperamînt cu altii, nu se poarta ca si cum le-ar fi facut cine stie ce hatîr, iar cînd pleaca nu le trîntesc în obraz: “Cu dumneata nu-i chip de trait!” Ei iarta si zgomotul, si frigul, si friptura putin arsa, si spiritele, si prezenta altora în casa…

2) Sînt milosi, si nu numai cu cersetorii si cu pisicile. Sufera în inima lor pentru lucruri care nu se vad cu ochiul liber. Asa, de pilda, daca Piotr stie ca mama si tata încaruntesc de dorul lui si nu închid ochii noaptea, pentru ca nu-l vad decît rar (si atunci totdeauna beat), el se grabeste sa se duca sa-i vada, renuntînd la votca. Oamenii bine crescuti nu dorm noaptea ca sa-i poata ajuta pe Polevaevi sa plateasca taxele fratilor lor, studenti, sau ca sa-si îmbrace mama.

3) Respecta bunul altuia, prin urmare îsi platesc datoriile.

4) Sînt sinceri si se feresc de minciuna ca de foc. Nu mint nici cînd e vorba de maruntisuri. Minciuna ofenseaza pe cel care o asculta si înjoseste în propriii tai ochi pe cel care o spune. Nu pozeaza, se poarta pe strada exact ca si acasa, si nu cauta sa arunce praf în ochii celor mai mici decît ei… Nu sînt flecari si nu ti se vîra în suflet cu destainuirile lor, cînd nu-i întreaba nimeni… Din respect pentru urechile altora, de cele mai multe ori, tac.

5) Nu se depreciaza ca sa provoace compatimirea altora.Nu cînta pe strunele altor suflete, pentru ca, drept raspuns, acestia sa ofteze si sa-i rasfete. Nu spun: “Nimeni nu ma întelege!” sau: “Ma irosesc pe fleacuri!”, pentru ca asta înseamna a cauta efecte ieftine, pentru ca e banal, învechit si fals…

6) Nu sînt vanitosi. Nu se lasa atrasi de stralucirea briliantelor false, nu tin sa faca cunostinta cu celebritati, nu se entuziasmeaza de primul întîlnit la “Salon”, nu cauta sa fie cunoscuti în toate berariile… Ei rîd de cuvintele: “Eu sînt reprezentantul presei!!”, care nu le stau bine decît unora ca Rodzevici sau Lövenberg. Cînd fac un lucru de un ban, nu alearga cu servieta subsuoara, dîndu-si aere de o suta de ruble, si nu se lauda ca li s-a permis sa intre în cutare loc, unde altora nu li se permite… Adevaratele talente stau întotdeauna în umbra, pierdute în multime, si nu le place sa faca pe paunul… A spus si Krîlov ca un poloboc gol face mai mult zgomot decît unul plin…

7) Daca au vreun talent, si-l respecta. Pentru el îsi sacrifica linistea, renunta la femei, la vin, la desertaciuni… Sînt mîndri de talentul lor. Asa, nu fac chefuri cu pedagogii de la gimnaziu si cu oaspetii lui Skvortov, pentru ca îsi dau seama ca nu sînt chemati sa traiasca la acelasi nivel cu ei, ci sa aiba o influenta educativa asupra lor. Afara de asta, ei stiu ce înseamna dezgustul…

8) Ei cauta sa-si cultive simtul estetic. Nu sînt în stare sa se culce îmbracati, nu admit ca peretele sa aiba crapaturi pline de plosnite, sa respire aer stricat, sa calce pe o dusumea împroscata cu scuipat, si nu se multumesc cu o mîncare gatita la lampa de gaz. Ei cauta, pe cît se poate, sa-si stapîneasca instinctul sexual… sa nu devina sclavii lui. În privinta asta, oamenii bine crescuti nu sînt chiar atît de vulgari. Ei nu pretuiesc la o femeie sudoarea de cal si patul… nu pretuiesc inteligenta care se manifesta doar prin viclenia de a se preface însarcinata si a minti mereu… Lor, mai ales cînd sînt pictori, le trebuie prospetime, gratie, omenie, nu însusirea de a fi […], ci mama… Nu beau votca toata ziua si nu adulmeca pe la dulapuri, pentru ca stiu ca nu sînt porci. Nu beau decît cînd sînt liberi, la ocazii… pentru ca au nevoie de mens sana in corpore sano.

 S.a.m.d. Asa sînt cei bine crescuti… Ca sa-ti faci educatia si ca sa nu fii mai prejos de nivelul mediului în care ai patruns, nu-i destul sa-l citesti pe Pickwick si sa înveti pe dinafara monologul din Faust. Nu-i destul sa te urci într-o birja si sa te duci la Iakimanka, pentru ca, peste o saptamîna, s-o stergi de acolo.

Pentru toate astea se cere sa muncesti neîntrerupt zi si noapte, sa citesti într-una, sa înveti, sa ai vointa… Fiecare ceas e scump…

Drumurile la Iakimanka si îndarat nu pot ajuta la nimic. Trebuie sa ai curajul s-o rupi brusc cu trecutul… Vino la noi, da de pamînt clondirul cu votca si apuca-te de citit… de pilda, cartile lui Turgheniev, din care nu ai citit înca nimic…

[…] Lasa amorul-propriu la o parte, ca doar nu mai esti copil… în curînd împlinesti 30 de ani! Ar fi vremea…

Te astept… te asteptam cu totii…

 Al tau, A. Cehov