Cât timp este târgul, să negustorim cu mare câştig şi apoi să plecăm, ca nu cu mâinile goale să ne aflăm. Să nu suferim în zadar osteneala postului, şi să pierdem şi plata lui, că se poate să ducem şi osteneala postului şi să nu luăm nici plata lui.

Cum ? Când de bucate ne depărtăm, dar de păcate nu ne lepădăm. Când carne nu mâncăm, dar mâncăm casele săracilor. Când nu ne îmbătăm cu vin ci cu pofta cea rea. Când toată ziua stăm nemâncaţi, dar o petrecem în privelişti desfrânate. Iată osteneala postului, dar plata lui nicăieri.

Mierea este dulce şi bună la gust, dar celor bolnavi este amară şi greţoasă, dar nu din firea sa, ci din boala acelora. Aşa şi Legea de se va părea că este grea de îndeplinit, nu din firea sa este aşa, ci din lenevirea noastră. Şi nu-mi pricinuieşte multă osteneală ca să-ţi arăt că este lesnicioasă şi uşor de împlinit.

Şi ca nu cineva auzind acestea şi cugetând la înălţimea acestei filozofii, să pregete şi să se tragă înapoi, zice: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 21). Dar mai multă osteneală ceri de la mine? Pentru ce? Oare nu sunt şi eu om ca şi aceia ? Şi pentru care pricină a adaus ostenelile ? Şi de ce a pus nevoinţe mai mari ? Da, dar aduc daruri mai mari, că nu Palestina, v-am dat vouă, nici pământul în care curge miere şi lapte, ci însuşi cerul vi-l dau.

Iar cel ce nu este vrednic să vadă pe Domnul, nici de împărtăşirea Trupului Lui nu este vrednic. Căci zice Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (I Cor. 11, 28). Nu a descoperit rana, nu a prihănit în privelişte, nu a pus martori ai greşalelor, ci înlăuntru, în conştiinţa ta, nefiind nimeni de faţă, fără numai Dumnezeu, Cela ce toate le vede, fă judecata şi cercetarea păcatelor şi toată viaţa ta cercetând-o adu păcatele tale la judecata minţii, îndreptează-te şi aşa cu conştiinţă curată atinge-te de sfinţita Masă şi te împărtăşeşte din Sfânta Jertfă.