Bogdan Bucur, Despre vocaţia studiilor patristice (II)

Lasă un comentariu

Mihail Neamtu: Dragă Bogdan, ce crezi că te avantajează din perspectiva experienţei româneşti pe care ai avut-o până la doctoratul american? Cu ce amintiri frumoase ai rămas din ţară (sub raport profesional)?

În ciuda condiţiilor dificile de la Bucureşti, asupra cărora am insistat poate prea mult, unii dintre studenţi erau minunaţi. Dintre aceştia, mulţi veniţi de la Yoga şi toate celelalte; alţii erau minoritatea seminariştilor pe care seminarul nu îi ciuntise sufleteşte. În fine, fapt este că existau mulţi care studiau cu râvnă, cu entuziasm, cu vocaţie, mânaţi de ceva mai profund decât calculul realizării social-profesionale şi, tocmai de aceea, dispuşi la orice sacrificii. Aşa ceva nu am mai văzut în America. Aici doctoranzii îţi pun mai degrabă alte întrebări de genul „cât costă şcolarizarea, cartea, cursul? Ce beneficii am de pe urma lor?” O mentalitate care îmi părea grobiana la limita meschinăriei, care pune în cumpănă, precum Esau, darul lui Dumnezeu şi blidul de linte. Privind în urma, văd că m-am schimbat şi eu: nu îi mai blamez atât de brutal pe americani; însă mereu le-am dus dorul studenţilor cu care am fost coleg la Bucureşti. Realist vorbind, studenţii pe care îi am în gând reprezentau o minoritate şi acolo.

Apoi ar mai fi un avantaj, pe care îl găsesc tocmai în lipsa mijloacelor: anume concentrarea obligatorie pe sursele primare. Nu prea cunoşteai din literatura secundară pe X sau Y, însă puteai să-l fi citit pe Sfântul X cu mare atenţie. Sigur, nu e suficient, şi în orice caz Facultatea de Teologie nu îşi poate aroga nici un fel de merite aici. Însă este excelent dacă începi doctoratul pe astfel de temelii, fiindcă în State există riscul de a te îneca în oceanul literaturii secundare.

Antreprenoriat

Lasă un răspuns