Povestea lui Gheorghe Lâlă, eroul împuşcat la Braşov

Biografia celui ucis în timp ce încerca să-l prindă pe autorul jafului de la Braşov dezvăluie destinul paradoxal al unui erou ce şi-a găsit sfârşitul din prea multă iubire de semeni. „Am făcut şi eu ce-am putut“, spunea Gheorghe Lâlă când apropiaţii se mirau şi-l întrebau de ce s-a spetit să-l ajute pe un oarecare, de care abia ce auzise.

2 Comments »

  1. “Il n’y a pas de héros sans auditoire.” Vorba aceasta a lui Malraux tranşează, lapidar, condiţia publică a eroismului. Nu poţi râvni apoteoza într-o tebaidă. Dar ce spun, chiar şi acolo, în peisajul cel mai auster, eşti flancat de proximităţi diafane, de îngeri bunăoară. E nevoie, prin urmare, de un graden, de martori plauzibili care să omologheze, de fiecare dată, o gestă. Acest longeviv exerciţiu de patentare a curajului altruist, fezandat de-a lungul timpului în ceaunul beletristic, creează, prin degroşare aulică, imaginea eroului ca atare. Iar această epură determină, ulterior, criteriologia întocmirii letopiseţelor de vitrină. Astfel, am ajuns să asociem eroismul cu frumosismul boreal, cu cerbicia heliotropă, cu gestica statuară. Vitejia e cuplată, sub tavanul superstiţiei estetice, cu trendul somptuar, iar actantul glorificat e constrâns la tabieturi de panteon. Lucrurile stau exact ca şi în cazul marilor categorii morale, unde Binele transpiră conotaţii olimpiene, iar Răul e asociat cu turpitudinea cosmică. Pentru ochiul rutinat în prejudecata demonicului cu elefantiazis, Satana din odaia lui Ivan Karamazov e un poncif sau, poate, vedenia grotescă a unui creier delicvescent.

    Gheorghe Lâlă nu are nimic din muzealitatea virilă a eroului clasic. Nu e musculos, nu e hollywoodian, nu e vandabil. Şi nu a murit sugrumând căpcăuni. A fost împuşcat, laconic, de un brigand (menajat de justiţie). Cutare ambasador umple câteva goluri biografice: Gheorghe era microbist, iubea natura şi rânduielile portugheze. Nimic herculean, sideral, formidabil. Nici măcar numele nu mângâie, cochet, urechea. Lâlă pare mai degrabă o poantă onomastică, o poreclă de tavernă, un abur telegrafic. Însă mărimea unui suflet nu se lasă confiscată sau epuizată de retorica legendelor. Înţelepciunea, curajul, dreptatea n-au nevoie de barzi auxiliari şi de panaş pentru a lucra în lume. Virtuţile nu sunt apanajul unei caste alpine. O inventariere ideală a faptelor de eroism ar conchide, poate, că semizeii sunt camuflaţi de îndeletniciri prozaice: unii predau geografia, alţii pun faianţă… Eroul Lâlă era, vorba directoarei de sucursală, “un om deosebit.” Subscriem frugalei observaţii a doamnei cu pricina, adăugând că diferenţa specifică a acestuia s-a făcut simţită într-o garnitură cotidiană străină de orice monumentalitate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.