PARADOXUL TINEREŢII SAU VÂRSTA EVENIMENTULUI (recenzie de Vlad Dărăban)

 

Tinereţea e vârsta omului ce stă sub semnul fragmentului. Privită în seninătatea ei entuziastă sau în convulsiile adolescenţei, tinereţea sfidează linearitatea sobră a maturităţii, bucurându-se mai degrabă de frumuseţea particulară a episodului. Chiar dacă Andrei Pleşu spunea generalizând că în condiţia de creatură e înscris atributul fragmentului, totuşi tinereţea trădează o apetenţă mai accentuată pentru această atitudine existenţială. Fugind de monotonia parcursului liniar, tânărul îşi trăieşte propriul fragment, dându-i, dacă nu un sens pe care încă nu-l poate desluşi, un strop în plus din pofta de viaţa ce clocoteşte în el. În acest fel, dacă expresia spaţială a fragmentului este locul, topos-ul plin de semnificaţii, expresia temporală a aceluiaşi este evenimentul. Încărcat de viaţa de mijeşte în pieptul tânărului, fragmentul temporal capătă sens, şi se transformă în eveniment.

De aceea nu e de mirare că o carte ce se adresează tinerilor trebuie să fie expresia livrescă a fragmentului, adică un volum colectiv. O carte care se adresează în întregime tinerilor nici nu poate fi scrisă într-o altă formulă. Evitând monologul superior al volumelor de autor, tânărul reacţionează pozitiv la tonul familiar al confesiuni, la polifonia părerilor nuanţate şi la patosul convertirii. Şi nimic din toate acestea nu trebuie să lipsească. Sub aspecte grafice excelente şi întrunind multe nume importante din viaţa religios-culturală, Paradoxul creştin şi cartea tinereţii (volum coordonat de pr. Ilie Trif, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008) este un astfel de volum. Cu un Cuvânt înainte aparţinând IPS Andrei, cartea este împărţită în continuare în şapte părţi: ÎntâmpinăriMărturisiri, Paradigme, Tinereţea contemporană, Teologie socială, Perspective pastorale şi Tinereţea întru eveniment, care sunt tot atâtea fragmente ce compun în final imaginea paradoxală a tinereţii creştine. Să vedem cum.

     Deşi în iarnă se împlinesc nouăsprezece ani de la revoluţie şi am avut parte de o condamnare oficială a comunismului, societatea românească stagnează încă în haosul unei tranziţii a cărei rezolvare nu o intuieşte. Sărăcia endemică, ipocrizia clasei politice şi celebrarea mediatică a hedonismului descriu un tablou sumbru în care şansele de reuşită personală capătă nuanţa stridentă a parvenirii. Tânărul are nevoie de un reper ultim, de un model. Iar dacă în proximitatea mediatică şi internautică găseşte doar modele false, ce impun fidelitatea idolatră, Biserica trebuie să vină în întâmpinarea tinerilor mai ales prin oferta generoasă a sfinţeniei. Deşi demascarea răului este rolul diatribelor apologetice, dărâmarea idolilor rămâne atributul sfinţeniei. În viaţa unui tânăr ce-i lipseşte „sfinţenia, se cască vidul” (p. 14) nihilismului.

     Răspunsul cel mai fidel la întâmpinarea sfinţeniei este radicalitatea unui convertiri. Probabil cel mai incitant capitol din carte este cel al mărturisirilor. El se compune dintr-o polifonie de mărturii ale unor proaspăt absolvenţi ai tinereţii. Tinerii intelectuali convertiţi la ortodoxie, participând precoce la rolul Ortodoxiei în cetate, ne reamintesc că radicalitatea Ortodoxiei presupune hotărârea personală şi dedicarea totală. Ionuţ Biliuţă sau Ioan Pintea ne vorbesc atât despre darul de a te forma în preajma unui părinte duhovnicesc (pr. Nicolae Steihardt), dar şi despre răceala parohială cu care sunt trataţi uneori tinerii. Pe aceşti tineri îi pândesc două pericole, care sunt tot atâtea extreme. Prima este un „intelectualism ortodoxist arid” (p. 37) preocupat mai mult de acribia ştiinţifică, uitând că raţiunile credinţei se descoperă nu dubitaţiei carteziene, ci rugăciunii şi contemplaţiei. În afara discernământului ce echilibrează studiul şi rugăciunea, se deschid cadrele largi ale atitudinii superioare. A doua extremă reprezintă un „pietism deposedat de orice urmă de raţionalitate” (p. 38), izolarea într-un singur idiom ce confundă apartenenţa religioasă cu naţionalitatea, şi în crispările anti-sociale faţă de gândirea unei poziţii autentice a Ortodoxiei în modernitate. Mihail Neamţu ne oferă în De juventute mea un fragment din jurnalul său de tinereţe. Paginile sunt dintr-o perioadă când exilul academic părea pentru tânărul studios singura şansă de realizare a unui deziderat. Parcursul autodidact al tânărului oscilează între cearta cu filozofia, revelaţiile teologiei patristice şi câteva observaţii despre gloria şi decăderea civilizaţiei occidentale alăturate unor reflecţii cu iz augustinian asupra relaţiei dintre eros şi agape. Adolescenţa nu este doar vârsta îndrăgostirii, ci şi şansa unei experienţe de pregustare a veşniciei. „Prea frecvent, mecanica inginerească a instinctelor striveşte „corola de minuni” a iubirii. Printr-un calcul rece, de răpitor marin, voinţa mea de putere obiectualizează prezenţa celuilalt, pregătind abandonul. Sfârşim împreună în drama reciprocei condiţionări. După o iubire falsă, când eşti rănit de moarte, nimeni nu-ţi mai veghează la căpătâi. Îţi va trebui atunci o mare umilinţă ca să te recunoşti prizonier al propriilor fantasme” (p. 85).

     Paradigmele tinereţii ne oferă două articole despre primul Augustin, peripeţiile tinereţii şi semnificaţiile convertirii acestuia (Alin Tat), şi ultimul Nicolae Steinhardt, un convertit întârziat dar nu lipsit de şovăieli (Nicolae Băciuţ). Următoarele trei capitole sunt mai aride, dar necesare. După entuziasmul convertirii şi căldura mărturisirii, fragmentele dezbat condiţia europeană a tinerilor. Nu sunt ocolite nici problema exportului de inteligenţe, criza morală care descinde din laicitatea agresivă a societăţii apusene, sau păstrarea identităţii ortodoxe într-o epocă a relativismului dezinhibat şi a multiculturalismului frenetic. Radu Preda ne oferă un text mai vechi, despre problema comunismului. Pentru teologul clujean evaluarea dosarelor din perioada comunistă nu se poate face fără o nuanţare înţeleaptă ce nu se pierde în detalii, dar nici fără discernământul iertării. Societatea post-comunistă nu se poate dispensa aşa uşor de moştenirea lăsat de patru decenii de comunism. Tinerii cărora se adresează această carte nu trebuie să piardă memoria părinţilor şi bunicilor, şi nici să mai calce a doua oară pe aceste urme udate cu lacrimi şi sânge. Tentaţia neo-socialismului, încercarea inutilă de al cosmetiza pe Marx într-un (încă) un geniu neînţeles, nu ne poate lăsa indiferenţi. Tinerii secolului XXI nu trebuie să fie lipsiţi de genealogia tradiţiei, dar nici de exerciţiul expiator al memoriei.

     Cuvântul duhovnicului revine pr. Ilie (Ignatie) Trif. Nu te încuia în deznădejde este un fragment dintr-un schimb epistolar, cu unul dintre fii duhovniceşti. Scris cu dragoste pentru tineri, în care singura atitudine superioară este de la înălţimea scaunului de spovedanie, scrisoarea de îndrumare, ne trimite cu gândul la obiceiul patristic al îndrumării epistolare. Pentru tinerii încuiaţi în deznădejde, duhovnicul foloseşte pedagogia dragostei şi mărturiseşte deja o lecţie creştină: „nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale.”

     Volumul se încheie cu eseul Tinereţea întru eveniment al scriitorului Ovidiu Hurduzeu. Reluând o temă expusă impecabil în volumul Sclavii fericiţi (Ed. Timpul, 2005), autorul descrie realitatea crudă a tineretului în post-modernitate, ca o formă de idolatrie. Dumnezeului creştin i se substituie triada Bani, Tehnologie, Confort, care impun o falsă relaţie personală. Crezându-se stăpân pe propriile puteri, având bani, bucurându-se de confort şi jubilând triumfalist în progresul tehnologiei, omul se trezeşte sclavul fericit al acestei treimi mincinoase. Ce are de oferit creştinismul în schimb este un „personalism evenimenţial” o trăire personală a adevărului creştin, în umbra marelui Eveniment al Întrupării. Evenimentul nu este hedonistul „trăieşte clipa,” ci îndrăgostirea de Dumnezeu, ce dă sens fiecărui moment. Astfel nu omul trăieşte clipa, ci evenimentul îl angajează pe om în propria celebrare. Aceasta este calea prin care Biserica îi poate ţine la sânul ei pe tineri: „…calea Persoanei şi a Evenimentului. Priviţi dintr-o perspectivă evenimenţială, idolii pe care i-am enumerat Banii, Tehnologia şi Confortul vor apărea sub adevărata lor înfăţişare: pseudo-persoane şi pseudo-evenimente” (p. 366).

     Inevitabil am făcut o selecţie (arbitrară sau nu), ignorând contribuţiile remarcabile ale multor nume importante (Mircea Platon, Petre Guran, Răzvan Ionescu, Savatie Baştovoi etc). Dar acestea sunt neajunsurile recenzării unui volum colectiv. Dacă ar fi să spunem un neajuns al cărţii, am putea spune că începe cu fiecare fragment câte o lecţie pe care nu o duce până la capăt. Limitat la câteva pagini, fiecare articol ar putea fi subiectul unui întreg volum pedagogic. Dar, nu-i aşa, o astfel de carte nu ar mai fi în genul tinerilor. Pe de altă parte s-a adus obiecţia elitismului la nivelul limbajului, autorii etc. E limpede că o carte cu o ţintă atât de largă nu poate satisface toate aşteptările, dar oare este justificat să acuzăm elitismul perspectivei. În sensul genuin al termenului, elita înseamnă model. Modele autentice se află pe înălţimi şi se văd de la distanţă. Oare nu a ridicat Mântuitorul standardul vieţii creştine la infinitul desăvârşirii? „Fiţi, dar, voi desăvârşit, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt 5, 48). Modelele mijlocii, la îndemâna tuturor, nu sunt de folos aproape nimănui, cel mult justificărilor şi atitudinilor superioare. Toate tendinţele nivelatoare, care nu mai înţeleg nimic din relieful ierarhic al valorilor, vor să acopere mai degrabă doar nişte frustrări şi invidii camuflate. Şi apoi cartea este un mozaic destul de variat încât să se adreseze gusturilor celor mai variate. În definitiv, veritabilă trebuie să rămână nu scriitura elitistă, ci imitarea elitelor.  

2 comentarii »

  1. La cum suna recenzia pare a fi o cartulie interesanta. Dincolo de valoarea fiecarei parti ( sunt miliarde de parti in lume, bune si mai bune) vad o valoare minunata in intregul ei. Un „stiati ca” atat de drag adolescentilor, si nu numai, care-ti lasa in nari mirosul prafului de pusca al pocnitorii. Este un miros pe care cu greu il uiti dar este atat de placut incat te indeamna a intra in lupta. Sa fie cu folos!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s