Documentarul semnat de Rafael Udrişte trage un important (chiar dacă tardiv) semnal de alarmă. Instrumentalizarea CNSAS este un fapt la fel de bine cunoscut precum închiderea arhivelor BOR pentru orice istoric dornic să scrie istoria Bisericii majoritare din perioada interbelică ori sub comunism. Complicitatea Sinodului cu această politică a amneziei are raţiuni mult mai profunde, neprecizate în acest film (unde patosul interjecţiei lasă puţin loc dialogului şi interogaţiei). Cauza nobilă a canonizării poate fi apărată prin mai multe instrumente, nu doar cele retorice. Un prim pas l-ar putea reprezenta depolitizarea discursului ortodox despre sfinţenie. Câteva observaţii: cartea “Martiri pentru Hristos” a fost plătită cu fonduri externe dar exclude fără explicaţii evocarea suferinţei creştinilor greco-catolici. Expoziţia închisă la Iaşi avea toate numele sfinţilor înscrise în casete de culoarea verde, cu evidente trimiteri la angajamentul legionar, deşi factual SANDU TUDOR (pentru a da un singur exemplu) a fost ca mirean un ziarist cosmopolit cu înclinaţii de stânga. Sfinţenia mucenicilor lui Hristos nu se datorează unei apartenenţe politice (vezi cazul anarhistei socialiste Maria Skobţova, moartă în lagărul nazist de la Ravensbrück). Qui potest capere capiat. (m.n.)

Pe acest subiect: un comentariu la expoziţia “Vom muri şi vom fi liberi,” ianuarie 2008.