Cinismul românesc e de un soi ciudat, nemaiîntâlnit probabil în altă parte. El constă în faptul că fapte cinice sunt primite cu un cinism încă şi mai mare. Răspundem cu cel mai josnic cinism, cel al indiferenţei, cinismului fără margini al lumii româneşti. Aflăm zilnic despre nedreptăţi care-n alte părţi ar zdruncina munţii. Le primim rânjind: păi, sigur, aşa suntem noi, românul tot român, şi găsim un fel de bucurie sinistră în asumarea, pe un spectru mergând de la ridicatul din umeri la autoflagelare zâmbăreaţă, a părţii imorale, promiscue a propriului nostru caracter.