CRIZA BANCARĂ DIN AMERICA: UN COMENTARIU DE BOGDAN ENACHE
Dintr-un punct de vedere liberal si bazat teoretic in principal pe teoria Scolii austriece de economie, solutia la aceasta criza nu este, grosso modo, decat sa lasi piata sa duca pana la capat corectia malinvestiilor generate de politica monetara laxa a Fed intre 2001-2004, cand dobanda de referinta (federal funds rate) a fost coborata de la 6% la 1%. Aceste alocari gresite de capital s-au concentrat in principal in sectorul imobiliar datorita activitatii masive a corporatiilor federale din domeniul ipotecar si a unor serii de reglementari, cum ar fi Community Reinvestment Act, cu efecte distorsionante asupra pietei. Cand dobanda de referinta a fost ridicata treptat, intre 2004 si 2007, de la 1% la 5,25%, creditul ipotecar s-a scumpit, cererea a scazut si piata imobiliara americana a intrat in declin. Caderea pietei imobiliare s-a repecrcutat, prin intermediul pietei ipotecare secundare de credit, in intreg sectorul financiar care detine cantitati importante de obligatiuni garantate de credite ipotecare.
Numai cand valoarea caselor se va reduce pana la echilibrul consistent cu conditiile pietei din prezent, valoarea reala a titlurilor ipotecare si a obligatiunilor din bilanturile contabile ale bancilor si altor institutii financiare poate fi cu adevarat determinata, iar piata se poate curata, ca urmare, la un nou echilibru sustenabil de crestere. Orice infuzie monetara si orice restrictie in calea acestui proces nu face decat sa intarzie aceste reajustari necesare si inevitabile, generand noi discoordonari si alocari gresite de capital. In concluzie, solutia liberala este, in trecut ca si in prezent, laissez-faire. Dar problema poate fi privita si dintr-un unghi pozitiv. Tot liberal este sa spui ca guvernul trebuie sa faca ce nu face acum (i.e. o tentativa disperata de a salva firmele falimentare din sistemul financiar prin nationalizari, redistribuirea banilor contribuabililor, crescand deficitului guvernamental si – din nou – expandand masa monetare, adica reducand puterea de cumparare a monezii); si tot liberal este sa spui ca guvernul trebuie sa aboleasca reglementarile precum Community Reinvestment Act si sa nu adopte noi masuri care incorseteaza capacitatea pietelor de a raspunde eficient la schimbari; sau ca guvernul ar face bine sa treaca efectiv in sectorul privat corporatiile sponsorizate de stat recent re-nationalizate, acestea fiind in mare masura responsabile pentru distorsiunile de pana acum de pe piata ipotecara si sunt sursa principala a titlurilor financiare “subprime” care au declansat turbelentele actuale din sectorul financiar american.
Criza din Asia a fost similara cu cea de acum, in masura in care politica monetara expansionista a jucat de asemenea rolul de factor declansator, insa malinvestiile nu au fost concentrate in sectorul imobiliar. A spune insa ca autoritatile guvernamnetale din Japonia si tarile din S-E Asiei (sprijinite de altfel si de organizatii internationale ca FMI si World Bank) nu au intervenit deloc odata ce criza s-a declansat este departe de adevar. Japonia, de pilda, a incercat toate solutiile “anti-ciclice”, atat la nivel monetar cat si la nivel fiscal, dar efectul net al acestora nu a fost decat ingreunarea procesului de reajustare, alungirea crizei, mentinerea economiei in stagnare si cresterea inflatiei asa cum este ea de regula exprimata astazi, ca o majorare a indicelui preturilor bunurilor de consum.
