Cunoscut publicului de specialitate prin impresionanta activitate editorială din ultimele două decenii – alcătuită din numeroase studii şi traduceri din cărţi teologice, filozofice şi istorice acoperind aria vastă a culturii creştine antice şi moderne – diaconul Ioan I. Ică Jr. (n. 1960), profesor de spiritualitate creştină al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, oferă la începutul anului 2008 un prim tom din ceea ce va reprezenta fără îndoială opera magna a unuia dintre cei mai reputaţi teologi est-europeni contemporani: Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole. Tipărit într-o condiţii grafice superbe prin eforturile conjugate ale editurii Deisis şi ale Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, volumul expune şi dezbate în peste o mie de pagini datele fundamentale legate de naşterea creştinismului universal. Într-un proces de auto-definire şi distanţare dialectică faţă de celelalte mari tradiţii religioase din oikumene, teologii primelor patru veacuri au dat naştere unei susţinute reflecţii exegetice, doctrinare, etice şi liturgice.

Concertul de idei şi practici care definesc întreaga constelaţie de valori a Bisericii primare poate fi ascultat în condiţii de maximă claritate în paginile introductive ale unui masiv studiu semnat de Ioan I. Ică Jr.. Prefaţa acestui formidabil volum ar fi putut reprezenta o carte de sine stătătoare, cuprinzând peste trei sute de pagini dense, perfect ancorate în rigorile erudiţiei istorice şi nuanţele hermeneuticii teologice. Izvoarele traduse din limbile originale (greacă şi latină) sunt împărţite sub mai multe capitole: „Evanghelie, martiriu, apologie” (I); „Roma şi Antiohia: două viziuni despre apostolicitate şi Biserică” (II); „Canonul Scripturii şi canonul Adevărului” (III); „Canonul apostolic al Bisericii: lex orandi – lex credendi – lex vivendi” (IV) şi „Canonul liturgic al Bisericii” (V). Acest prim volum va fi urmat, după cum ne anunţă editorul, de alte patru tomuri monumentale: „Canonul dogmatic şi disciplinar al Sinoadelor Ecumenice (325–843)” (II); „Canonul dogmatico-polemic al Bisericii bizantine (843–1453)” (III); „Canonul hagiografic al Bisericii bizantine” (IV) şi „Canonul dogmatico-polemic al Bisericii răsăritene postbizantine” (V).

Împlinit printr-o operă strălucită de analiză, documentare şi sinteză, acest proiect s-a născut dintr-o nevoie adânc resimţită de multe decenii în cultura ecleziastică şi seculară de limbă română. Într-o ţară pentru care identitatea confesională creştin-ortodoxă este uşor clamată, sub ipoteza – arareori verificată – a unor continuităţi nezdruncinate între un timp ancestral şi contemporaneitate, sursele care atestă conţinutul dogmatic, moral şi cultic au rămas accesibile doar fragmentar, fără ca unitatea de ansamblu şi nuanţele interdisciplinare să fie întotdeauna percepute. Prea puţini specialişti în studiile biblice au acceptat conversaţia cu reprezentanţii teologiei sistematice, savanţii patrologi, istoricii Antichităţii târzii, experţii din domeniul liturgicii şi al dreptului canonic, pentru a reface un tablou general accesibil marelui public. Autoritatea scrierilor patristice a fost frecvent invocată în ultimul veac, fără contextualizarea filologică şi conceptuală de rigoare. În sfârşit, întrebarea centrală care ghidează acest proiect – „ce anume reprezintă esenţa ireductibilă a Ortodoxiei?” – a fost arareori ancorată în polifonia tematică a creştinismului apostolic. Demersul diaconului Ioan I. Ică Jr. iniţiază acest dialog foarte greu de imaginat multă vreme în mediul ecleziastic românesc. El reuşeşte, totodată, performanţa de-a relansa conversaţii întrerupte uneori de cercetătorii occidentali, obligaţi la specializări foarte stricte, producătoare de mare rafinament analitic însă greu convertibile într-un discurs generalist, de „vulgarizare” superioară.

Mihail NEAMŢU

(continuare: Idei în dialog, anul IV, luna iunie, 2008)